luni, 9 ianuarie 2017

Jazz la telegraf: Nigel Price/ Alessandro Fadini/ Naked Wolf/ Barry Guy, Marilyn Crispell & Paul Lytton/ Renku/ Jonathan Finlayson & Sicilian Defense/ Steve Lehman & Sélébéyone/ Keiji Haino, Jozef Dumoulin, Teun Verbruggen...


Descoperiri recente și noutăți interesante în jazz, în descrieri telegrafice:

* Nigel Price Organ Trio -cu 3 albume, incluzând noul ”Heads & Tales, Volume 2” -2 CD- (Whirlwind Recordings, 2016), continuare a seriei inițiate cu Vol. 1 în 2011. Formula de bază și invitații: Nigel Price - guitar, Matt Home - drums, Ross Stanley - Hammond organ....with Alex Garnett - alto & tenor saxophone, Vasilis Xenopoulos - tenor saxophone. E cel mai tradițional jazz din tot setul iar liderul n-are nicio legătură de rudenie cu Alan Price, organistul englez de 74 ani din The Animals.

* Alessandro Fadini: ”A Dark and Stormy Day” (Fresh Sound New Talent, 2016)
Numele label-ului e mai mult decât elocvent: avem de-a face cu un tânăr și promițător pianist italian școlit și în Franța și stabilit din 2011 la New York unde și-a desăvârșit studiile sub tutela lui Marc Copland. Aici îl ascultăm la debut cu 4-tetul său acustic din care se distinge saxofonistul (alto & soprano) Josiah Boornazian, autor a 2 piese (muzician lansat și el separat deja cu un album de studio și unul ”live”):
https://josiahboornazian.bandcamp.com/album/intersection

Iată-l descurcându-se bine pe Fadini și în duo cu bateristul Luke Markham:




* Naked Wolf: ”Ahum” (Clean Feed, 2016).
Cvintet eclectic rezident olandez cu membri originari din Australia, Brazilia, Finlanda, Olanda și Austria, iar noul lor album, este un ”set infecțios și demonic cu o energie de rock hipnotic și improvizații inteligente cu schimbări rapide de dispoziție și puls” (conform All About Jazz).





 * Barry Guy, Marilyn Crispell & Paul Lytton: ”Deep Memory” (Intakt, 2016)
Trio ”clasic” de bas, pian și tobe cu 3 veterani ai scenei jazzului improvizat care vor împlini toți în primăvară, întâmplător sau nu, una și aceeași frumoasă vârstă de 70 ani!

* Renku (Michaël Attias / John Hébert / Satoshi Takeishi): ”Live in Greenwich Village” (Clean Feed, 2016). Trioul din New York (alto sax, d-bass & drums) a preluat numele japonez al formei improvizate de poezie -înrudită cu haiku- care balansează libertatea de expresie cu precizia, în încercarea unei transpuneri echivalente în muzică.





















* Tomas Fujiwara (dr), Ben Goldberg (clar), Mary Halvorson (gtr):The Out Louds” (Relative Pitch Records, 2016)
Reproduc în traducere din engleză o mini-cronică descriptivă: ”Metoda de lucru pe acest album e căutarea sonoră coborâtă la nivel de decibel cu decibel. Odată defragmentată, muzica poate fi transmisă ascultătorului în forma și frumusețea ei pură. De exemplu, o persoană contemplând fragilitatea existenței părăsește curând această lume, în timp ce existența fragilă în sine a universului continuă de-a pururi. Din acest motiv titlurile pieselor de pe album derivă din numele perene ale florilor întâlnite la Grădina Botanică din Brooklyn.”



* Jonathan Finlayson & Sicilian Defense: ”Moving Still” (Pi Recordings, 2016)
Noul album, al 2-lea ca lider, al trompetistului Jonathan -discipol al lui Steve Coleman- aflat în ascensiune, secondat aici de pianistul Matt Mitchell și chitaristul Miles Okazaki, cu John Hébert (bas) și Craig Weinrib (perc). Anteriorul album al formulei s-a numit ”Moment and the Message” (2013).
* Steve Lehman & Sélébéyone: ”Sélébéyone” (”Intersection”) (Pi Recordings, 2016). Noul proiect al alto-saxofonistului se inspiră din...și include părți vocale în dialectul centrafrican ”wolof” cântate de hip-hop-erul senegalez Gaston Bandimic, ”sarea și piperul” acestui album.
Privind partea finală mai recentă cam de după 50 a listei principale de 64 de titluri din catalog, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Pi_Recordings
....”Moving Still” și ”Sélébéyone” vin de la casa condusă de Seth Rosner ajunsă un ”brand” respectat -dacă nu chiar o garanție în sine- în jazzul avangardist (ca și anterioara Relative Pitch, de altfel)...și având în vedere tradiția și statisticile ultimilor ani, cele 2 albume sunt deja sau vor ajunge cu siguranță în ”poll”-urile de preferințe pe 2016 ale mai multor critici cunoscuți.





* Keiji Haino, Jozef Dumoulin, Teun Verbruggen (Japan/Belgium): ”The Miracles of Only One Thing” (Sub Rosa, 2017)
Demers post-punk/industrial, experimental, ”noisy” și improvizat...la una dintre extremele stilistice ale casei belgiene Sub Rosa, dar altfel în nota obișnuită a japonezului de 64 ani activ pe acest teren vâscos încă din anii '70. Piesa nr. 2 ”Hotel Chaika” atinge paroxismul sonic, vocal și instrumental, apoi o stare de acalmie suspectă (pentru ”depresurizare”?) în titlul de sezon ”Snow Is Frequent, Though Light, in Winter”.





Cred că-i destulă informație în recomandările de azi, la orizont așteaptă alte noutăți cu saxofonistul spaniol (din Valencia) Perico Sambeat cu un album cu muzica lui Frank ZappaTim Berne's SnakeoilLok 03+1 (Aki Takase, Alexander von Schlippenbach, DJ Illvibe & Paul Lovens), norvegienii Moskus, vocalistele Marlene VerPlanck (82 ani!) și Kristin Chenoweth, pianistul Misha Tsiganov, 2 CD-ul Snarky Puppy, jazzul electronic rafinat al lui Carlos Niño & Friends (”Flutes, Echoes, It's All Happening!” /Leaving Records, 2016)...monumentalul ”David” (ECM New Series, 2016) al grecoaicei Eleni Karaindrou sau setul german consistent recent de la ACT Music:
* Jan Lundgren, Mattias Svensson & Bonfiglioli Weber String Quartet: ”The Ystad Concert: A Tribute To Jan Johansson” (ACT Music, 2016)
Nils Landgren: ”Christmas With My Friends V” (ACT Music, 2016)
* V.A.(Knut Reiersrud, etc): ”Jazz At Berlin Philharmonic VI: Celtic Roots” -live- (ACT Music, 2016)
* Nguyên Lê & Ngô Hông Quang feat. Paolo Fresu: ”Hà Noi Duo” (ACT Music, 2017)








”Unde dai (2 X Dwiki Dharmawan)...și unde crapă (Jerry Goodman)!”

Pe 24 dec. 2016 postasem despre acest album::
* Vasil Hadžimanov Band (feat. David Binney): ”Alive” (MoonJune Records, 2016)
...și nu credeam să revin atât de repede la vreo producție de la casa orientată spre ”fusion”, MoonJune Records/New York. Însă o postare pe Facebook a boss-ului Leonardo Pavkovic despre un viitor album din 2017 al unui septet în care e inclus și pianistul român Gia Ionesco, stabilit în Canada...plus cotația excelentă din Downbeat a albumului ”Pasar Klewer”, mi-au deturnat planurile, așa încât o focalizare pe un pianist indonezian aflat în mare ascensiune mi s-a părut absolut obligatorie: întotdeauna mi-au atras atenția muzicienii care pe albume succesive caută și surprind prin ceva nou, se maturizează și se reinventează. Cu-atât mai mult în acest caz când primul album (debutul la MoonJune) fusese un succes și dincolo de Indonezia și-ar fi fost suficientă păstrarea ”rețetei” -dacă nu și a formulei ilustre (vezi mai jos)- pentru următorul material:

* Dwiki Dharmawan (p-no, keybs/Indonesia): ”So Far, So Close” (MoonJune, 2015)
* Dwiki Dharmawan (p-no, keybs/Indonesia): ”Pasar Klewer” -2 CD- (MoonJune, 2016)
....”5 STAR REVIEW IN DOWNBEAT MAGAZINE (ONE OF THE TOP JAZZ ALBUMS IN 2016)”


Observați că pe lângă alți 2 indonezieni deja consacrați tot via MoonJune Records, chitariștii de care-am mai scris pe-aici, Dewa Budjana (53 ani, ex-Gigi) și, respectiv Tohpati (Ario Hutomo) de 45 ani, apar invitați și 3 muzicieni americani respectabili și cunoscuți: basistul Jimmy Haslip (ex-Yellowjackets), bateristul Chad Wackerman (Frank Zappa, Allan Holdsworth, etc) și violonistul veteran Jerry Goodman (ex-The Flock, Mahavishnu Orchestra, The Dixie Dregs, etc). Și totuși, cu tot ilustrul ”backround” al acestora și ecourile încă ”nestinse” de la ”So Far...”, s-a întâmplat că pianistul protagonist Dwiki Dharmawan de 50 ani (împliniți în august trecut), pentru următorul album, nu i-a mai solicitat. A schimbat toți invitații pentru ceva cu totul ”diferit” și cel mai bine explică toate astea însuși muzicianul cât și promotorul său care l-a propulsat international, L. Pavkovic. Îi las pe ei să ”vorbească” și vă dau întâlnire la finalul postării pentru a focaliza puțin și pe Jerry Goodman (67 ani) cu noul și surprinzătorul album de studio din 2016 descoperit de mine chiar când rememoram sau căutam infos-uri actuale despre cei implicați.

https://dwikidharmawan-moonjune.bandcamp.com/album/pasar-klewer-24bit-882khz

”Leonardo Pavkovic describes keyboardist Dwiki Dharmawan as "one of Indonesia's most prominent musicians: a cultural icon in his homeland and accomplished pianist, keyboardist, composer, arranger, performer and peace activist. A true cultural activist and ambassador of his beloved country, Dwiki has forged a very successful thirty-plus year career, performing in over sixty countries with solo and collective projects." 
”So Far, So Close” (2015) was Dharmawan's pan-cultural, fusion powerhouse MoonJune debut, but for his second MoonJune effort, Dharmawan wanted to try something different. "Indonesia is the place of 'ultimate diversity,'" the pianist says. "Here, the urban cultures accelerate the 'acculturation' process, which generates changes in cultural patterns and creates new forms of musical expression. Pasar Klewer is the answer to my search for 'the difference,' and also a valuable answer to our modern crises and urban uprooting. The album's distinctive sound originates from an ancient Gamelan tonal system called Salendro, known in the Karawitan traditional music of the Sundanese, Javanese and Balinese. Based on the Gamelan tonal system, I also adapted, as my inspiration, other musical elements from all over the Indonesian archipelago, as well as the western diatonic system." 
"It is not always easy for me to achieve my musical journey's goal, but I always enjoy the process of the search. ”So Far, So Close” represented my musical passion as a young, growing musician; now I feel more mature in exploring my musical inspirations...and I think that this is will be never-ending journey." 
If ”So Far, So Close” and even more ambitious ”Pasar Klewar” are any indication, then this is very good news for those fortunate enough to be hearing this remarkable Indonesian artist and a group that may have come together for the very first time in the studio to play Dharmawan's music, but came ready-made with the intrinsic chemistry so important to music this intuitive/interpretive. If there's any justice in the world, the name Dwiki Dharmawan will soon be on the lips of jazz fans around the world and ”Pasar Klewar” the album that turned this Indonesian star into an internationally renowned jazz figure.





* Dwiki Dharmawan: ”Pasar Klewer” -2 CD- (MoonJune Records, 2016)
released September 27, 2016
CD1
  1. Pasar Klewer   12:13
  2. Spirit Of Peace   08:55
  3. Tjampuhan   12:57
  4. Forest   08:00
  5. London In June   04:58
CD2
  6. Lir Ilir   11:38
  7. Bubuyu Bulan   08:31
  8. Frog Dance   10:54
  9. Life Itself   06:59
  10. Purnama   06:49
  11. Forest (Instrumental)   07:59




DWIKI DHARMAWAN - acoustic piano 
YARON STAVI - upright bass 
ASAF SIRKIS - drums, udu clay percussion & konakol singing
&
MARK WINGFIELD - guitar (tunes 1, 4, 9, 11) 
NICOLAS MEIER - glissentar (tunes 2, 5, 6), acoustic guitar (tunes 8, 10) 
GILAD ATZMON - clarinet (tunes 2, 7), soprano sax (tunes 3, 8) 
BORIS SAVOLDELLI - vocals (tunes 4, 5) 
ARIS DARYONO - vocals, gamalan percussion, kendang percussion, rebab 3-strings violin (tunes 1, 2, 3, 6) 
PENI CANDRA RINI - vocals (tune 6) 
GAMELAN JESS JEGOG led by I NYOMAN WYDOD - gamelan orchestra (tune 3) 
BALINESE FROGS - (tune 8) 
Recorded in London, June 9 & 10, 2015, at EastCote Studio by Phil Bagenal.” 

* Jerry Goodman: ”Violin Fantasy” (Purple Pyramid, 2016)
De circa 30 ani nu mai auzisem ceva nou cu violonistul, de la albumele ”new age” ”On the Future of Aviation” (1985) și ”Ariel” (1986), care-mi plăcuseră mult. Canalul TV britanic ”Landscape Channel”, cât a rezistat pe la începutul anilor '90 (preluat o vreme și în Ro de primele rețele de cablu), a inclus videoclipuri cu filmări din avioane și planoare pe muzica lui J.G., dar ”minunea” n-a ținut mult...Ultima dată am auzit de violonist anii trecuți în trupa lui Billy Cobham pentru ”Spectrum 40”(th Anniversary) Live”/Tour, dar și-așa, cu greu mi-aș fi imaginat un nou album de-al său de studio. Care a apărut totuși anul trecut, unul ușor încadrabil în termenii ”sympho-prog” și de luat în seamă chiar dacă nu include ca piese noi decât tema-titlu și ”In The Realm Of Neitherworld”. Felul însă CUM sunt cântate/rearanjate cele 10 ”covers”-uri atât de diferite te face să te întrebi, la final, dacă nu cumva asta a fost o soluție mai bună decât niște originale poate fără inspirație și ecou (?)...Remarcați pe ”back cover” și invitații de soi (printre care grupul Nektar, Rick Wakeman și Tony Levin), iar în videoclipul ”live” cu Cobham, de pe la minutul 8, forma ingenioasă de chitară a viorii sale. 
În mod normal, strict stilistic, ar fi trebuit să mă ocup de acest album produs de germanul Jürgen Engler (Die Krupps) și de Billy Sherwood (din marea familie Yes) pe celălalt blog, dar am preferat să-l includ aici lângă perechea mult mai ”jazzy” a indonezianului cu care a colaborat.













miercuri, 28 decembrie 2016

Bye-bye ”dark” 2016: Guy Buttery, Building Instrument, BassDrumBone și Omar Rodríguez-López


Final de 2016. An care și-a luat un masiv tribut de muzicieni trecuți ”dincolo” -vorba lui Jim Morrison- , făcându-ne să deschidem dimineața fluxurile de știri cu teama lui ”oare și azi mai aflăm de vre-un...”another one bites the dust?”
Iar sunt rămas în urmă cu muzicile propuse a le focaliza sau măcar aminti, deși am fost mai selectiv cu ”poll”-urile oricum subiective de final de an sau chiar le-am ignorat total pe unele. Adevărul e că mă auto-cenzurez, chiar aici pe blogurile mele, renunțând la un moment dat la muzici care observ că pe termen lung nu stârnesc nicio curiozitate și interes melomanilor vorbitori de limba română (sper totuși ca ei, oricât de mulți sau puțini ar fi, să existe în anonimat mulțumiți cu ”reviews”-uri în engleză sau alte limbi cu circulație mai mare pe mapamond).
Primul artist de azi e un chitarist, alt artist la care-am dat ceasul înapoi în momentul când l-am descoperit abia cu ultima realizare (al 6-lea album), ca să-i remarc apoi prin anterioarele evoluția progresivă. Ca rezultat sunt următoarele 6 + 1 albume, ultimul fiind al unui alt chitarist sud-african din același areal stilistic și prezent pe câteva materiale ale lui Buttery:

* Guy Buttery (gtr/South Africa) - S/T (2016)
* Guy Buttery - Live in KwaZulu (2013)
* Guy Buttery - Songs from the Cane Fields (2005)
* Guy Buttery - Fox Hill Lane (2009)
* Guy Buttery (gtr) - To Disappear In Place (2011)
....A collection of outtakes, remakes, live recordings and demo's from Guy Buttery's South African Music Award winning release, "Fox Hill Lane". "To Disappear in Place" received a nomination for a South African Music Award in the "Best Instrumental" category.
* Nibs van der Spuy & Guy Buttery (cuatro, mbira, tampura, sitar, various ac-gtrs) - In the Shade of the Wild Fig (2012)
* Nibs Van Der Spuy - Beautiful Feet (2006)

De la felul incisiv și totuși melodic de atac al corzilor din primele secunde de pe ”Guy Buttery” (2016) -”Werner Meets Egberto In Manaus (feat. Vusi Mahlasela)”, titlu cu trimitere evidentă la brazilianul Egberto Gismonti- acest chitarist atrage atenția și stârnește curiozitatea lui ”ce va urma”, confiscată mie total apoi pe întregul interval al celor aproape 50 minute ale albumului, cu o muzică ce se derulează ca...”unsă” (”buttery” în eng. înseamnă ”unt/untos”). Detalii apar pe ”www.guybuttery.bandcamp.com” și la această postare de pe YouTube:


 


“Pentru mine discul ”vorbește” despre o altă Africă de Sud. Una care recunoaște tradiția dar e mai interesată în individualism găsind o nouă voce pentru a spune povestea - o Africă de Sud internațională, dacă vreți?” spune Guy Buttery, apropo și de lista măricică de invitați neafricani de pe disc.

* Building Instrument (feat. Mari Kvien Brunvoll) – Kem Som Kan å Leve (Hubro, 2016)
Hubro e o garanție în sine, chestiune care se punea acum era dacă acest trio cu material compus pentru expoziția de lucrări ale clasicului artist german, poetul și autorul de picturi, colaje și instalații Kurt Schwitters, exilat în Norvegia în perioada Germaniei Naziste, se va ridica atât la exigențele exponatelor cât și la așteptările generate de succesul albumului de debut al trioului din 2014. Mai era și ecuație separat luat ca reper și albumul de debut la Jazzland Records al vocalistei Brunvoll, larg ”internaționalizat” după ce piesa ”Everywhere You Go” de pe el a fost remixată de DJ-ul Ricardo Villalobos. Sunt multe semnale că s-a reușit  ”construirea” unui album bun, chiar dacă scurt de 35 minute, cu o muzică pe un ”no man's land” între electronica, pop organic și ceva mai mistic și fantastic”.





* BassDrumBone (Ray Anderson, Mark Helias & Gerry Hemingway) - The Long Road -2 CD- (Auricle Records, 2016)....with Jason Moran: piano (CD 1, tracks 2, 5 ,7); Joe Lovano: tenor saxophone (CD1, track 3, CD 2 tracks 1, 3)
CD 2, #4 & 5 recorded in Lausanne, Switzerland on March 11, 2013
Nu pentru vreo muzică specială am ales acest album dublu-set ce nu aduce inovații, dintre atâtea altele...ci mai ales din respect pentru muzicieni, atât luați separat cât și ca trio trombon/bas/tobe foarte bine sudat și longeviv, formulă care anul viitor va împlini 40 ani de existență: un ”drum lung” (care suntem asigurați pe site-ul trupei că va continua), presărat cu satisfacția celor 7 albume scoase la 5 case de discuri destul de diferite ca orientare, începând din 1989. De remarcat pe noul album și cei 2 invitați de calibru. Ultimele 2 piese sunt extrase ”live” dintr-un concert mai vechi din Elveția.



* Omar Rodríguez-López - Some Need It Lonely (2016)
* Omar Rodríguez-López – Nom De Guerre Cabal (2016)

Portoricanul texan OM-L și-a onorat promisiunea terminării celor 12 albume în 6 luni, cu aceste ultime 2 într-un stil mai experimental din panoplia mai largă a impresionantului ciclu. Verific pe Wikipedia și aflu că pe 30 dec. 2016 e data lansării lui ”A Lovejoy”, probabil finalul seriei. Sau poate nu, pentru că mie-mi ieșiseră 12 la numărătoare până la el...are mai puțină importanță asta, rămâne oricum o prolificitate rar întâlnită în lumea rock-ului de azi ceea ce-a realizat chitaristul care are planificate deja 2 titluri pentru început de 2017 (!)...egalat poate doar în jazz de miriapodicele proiecte ale saxofonistul John Zorn (și tot ca element statistic și asemănător celor 2 și fără a le diminua din merite: albumele lor sunt scurte, cu o medie de sub 40 min).

”La mulți ani” și să ne ”revedem” sănătoși într-un 2017 poate mai puțin încrâncenat.









P.S.: în ”tolba” virtuală de Revelion am pus pentru zilele următoare acest mănunchi pastelat de albume ”world”, sper să fiu ”in the mood” să și ascult dintre ele dacă tot s-au clasat atât de bine (mă surprinde totuși lipsa lui Guy Battery):

http://worldmusiccentral.org/2016/12/26/the-best-world-music-albums-of-2016/

* Las Hermanas Caronni - Navega Mundos (2015)
* Ana Alcaide - Leyenda: World Music Inspired by Feminine Legends- (2016)
* Noura Mint Seymali - Arbina (2016)
* Josemi Carmona & Javier Colina featuring Bandolero - De Cerca (2016)....'spain jazz-flamenco'
* Dawda Jobarteh - Transitional Times (2016)
* La Banda Morisca - Algarabya (2016)
* Maarja Nuut - Une Meeles [2016]
* Harold Lopez-Nussa - El Viaje (2016)
* Refugees for Refugees - Amerli (2016)




miercuri, 14 decembrie 2016

Il s'appelle...Serge


”A cântat la București în anii '80 la Centrul Cultural Francez în grupul de ”gypsy, swing & fusion” al chitaristului Biréli Lagrène”, îmi zicea amicul Horațiu Alexandrescu când i-am spus la telefon că am descoperit câteva albume sclipitoare cu un baterist francez demn de luat în seamă dar necunoscut mie dinainte. Ale sale în primul rând, 2 la număr cu formula Strave, apoi și 2 colaborări cu un pianist (S. Kessler) și în formula de 4-tet a chitaristului din Art Zoyd (A. Eckert). Și pentru că în Strave apare și un basist numit Claude Boussard care te duce instantaneu cu gândul la Jaco Pastorius, am mai căutat ceva separat și cu acesta, găsind albumul cu picantul titlu ”Paprika”, singurul al formulei de septet St. Erhart cu 3 suflători și vibrafon. E vorba în întregul set (*) de intervalul 1980-1983, de genul dominant ”fusion” jazz-rock comun -cu mici diferențe și nuanțe- și de unul și același studio/label Oméga din Strasbourg. Expandând puțin intervalul de timp spre mijlocul decadei, am realizat că Serge Bringolf s-a intersectat și a făcut secția ritmică cu însuși marele Jaco, cel puțin pe ”Heavy'n Jazz” (Live in Rome) al acestuia și pe 2 albume ale lui Biréli Lagrène aflat în acei ani -mai ales în 1986!- în cea mai prolifică fază a carierei (conform Wikipedia):

* 1986 ”Stuttgart Aria” with Jaco Pastorius, Vladislav Sendecki, Jan Jankeje, Peter Lubke, Serge Bringolf (Le Chant du Monde)
* 1986 ”Heavy'N Jazz” (Jaco Pastorius), with Serge Bringolf
* 1986 ”Smoke On the Water”, Live in Rome (Jaco Pastorius, Serge Bringolf)

Setul lui Serge (*):
* Serge Bringolf (dr): ”Strave” -2 LP- (1980)
* Serge Bringolf's Strave: ”Vision” (1981)
* Siegfried Kessler & Serge Bringolf : ”Agboville” (1983)
* Alain Eckert Quartet: ”Alain Eckert Quartet” (LP 1981, CD 2013)
* St-Erhart: ”Paprika” (1980)

Ce puțin a lipsit, în atari circumstanțe, ca Jaco Pastorius, pe atunci încă în Weather Report, să fie prezent (și) în formula Strave...dar și-așa fără el, albumele sunt pline de ”sevă”, Claude Boussard este evident influențat de Pastorius în compoziții robuste, cu ”drive” și ”groove”, plasate stilistic undeva între Magma și Weather Report: ”Délire” (Part I, II et III), ”Strave II”...și în general acolo unde apar vocalizele misterioasei Mano (Kuhn), sunt mai aproape de stilul ”zeuhl”-ul tipic Magma a tobarului Christian Vander și a soției sale Stella (sau, cum au detectat experții tot din arealul francofon, cu Zao, Art Zoyd, ori Jaques Thollot)...în timp ce părțile instrumentale ”conduse” cursiv de basul ”pastorius-ian/jaco-esque”, cu mult mai iluștri americani de la ”Buletinul Meteo” din epicentrul curentului. De remarcat și vocea lui Bringolf audibilă clar chiar în debutul temei-titlu a lui ”Vision”, album mai scurt dar considerat mai inventiv decât 2 LPul de debut...cu ceva în ”Plus”, ca să mă folosesc de titlul suitei în 3 părți:

Fișa tehnică a ”Viziunii” (postat și integral ascultabil pe YouTube, vezi mai jos), conform site-ului ”www.discogs.com”:
Serge Bringolf's Strave: ”Vision” (1981)
Tracklist:
A1 Vision 10:18
A2 Plus I 2:12
A3 Plus II 8:00
B1 Plus III 2:30
B2 Ma-Ho.Peneta 13:20

Credits:
Bass Guitar – C. Boussard*
Drums, Mixed By, Producer, Composed By, Arranged By – S. Bringolf*
Guitar – A. Eckert*, A. Lecointe*
Saxophone – P. Geiss*
Trumpet – D. Petitthory
Tuba – B. Eck
Vibraphone – E. Séjourné*
Vocals – Mano*














miercuri, 7 decembrie 2016

Zappa's Quotes vs. Zappa's Music, 2016


E bine că la comemorarea din fiecare zi de 4 decembrie sunt răspândite tot mai mult prin rețelele de socializare citate din Frank Zappa (”Father of Invention”, cum îl numea cineva) cu vorbe de duh atât de inspirate și valabile și azi, unele intrate în cultura americană și ajunse și dincolo de ea, până la rang de proverbe (ex.: ”Elvis just has left the building”)...dar n-am întâlnit comentat/recenzat mai nimic în media de limbă română, nici cu această ocazie, nici tot anul curent despre noile apariții discografice, indiferent formatul...și n-au fost puține în 2016. Iată cele despre care eu am cunoștință:
* Frank Zappa: ”Little Dots” -live, 1972- (Zappa Records/UMe, 2016), urmare a albumului ”Imaginary Diseases”, 2005.
* Frank Zappa & The Mothers Of Invention: ”The New Maternity -VPRO Radio Piknik” (Netherlands), 1970- (2015)...înregistrat la un post de radio olandez.
* Frank Zappa: ”Road Tapes, Venue #3” -2 CD live in Minneapolis,1970- (2016). #103
* Frank Zappa: ”The Crux Of The Biscuit” (ZFT, 2016)...."the making of ”Apostrophe” (‘)", albumul din 1974 cu cel mai mare succes comercial în Statele Unite. #104
* Frank Zappa: ”Frank Zappa For President” (ZFT, 2016). #105
* Frank Zappa: ”ZAPPAtite: Frank Zappa’s Tastiest Tracks” (2016)...de fapt un ”Best Of/Greatest Hits" (în sens ironic, vizavi de industria muzicală) cu preferințele fiului Ahmet. #106
** DVD: Frank Zappa: ”Eat That Question: Frank Zappa In His Own Words” (2016)
* Zappa/Mothers: ”Meat Light: The Uncle Meat Project/Object Audio Documentary” -3 CD- (Zappa Records/UMe, 2016)
...Păi din aceste 7 albume și un DVD să ne oprim numai la ultimul titlu, acest triplu-set ce continuă reeditarea primei perioade din carieră, respectiv ”The Lumpy Money Project/Object” -3 CD- (Zappa Family Trust, 2008). Încă un 3 CD așadar care, numerotat cu #5 în seria ”Anniversary FZ Audio Documentaries” și cu #107 la general în discografia oficială, aduce nu doar aproape triplarea duratei 2 LP-ului original ”Uncle Meat” din 1969 (circa 75 min.) cu o mulțime de piese noi sau versiuni diferite interesante...dar pentru prima dată pentru apariția pe format CDs au fost folosite benzile ”master” (cele pentru seria scoasă anterior de casa Rykodisk fuseseră alterate de Zappa), rezultând o calitate superioară a sunetului neatinsă înainte! Ăsta ar fi fost de unul singur un motiv suficient pentru achiziție, cel puțin pentru cei mai fideli fani...dar noul set oferă mult mai mult de-atât: un alt ”unreleased” ”Uncle Meat”, o consistentă secțiune de circa 90 min. -CD 2 și o parte din CD 3-  numită “Uncle Meat: Original Sequence.” Detalii apar în recenzia extinsă de la AMG/All Music Guide, plecând de la faptul că, prin contractul semnat în 2012 de Zapa Family Trust cu gigantul Universal Music Enterprises/Group (UMe), se doresc reeditate superior calitativ și distribuite la scară globală, printre altele, albumele dinainte de 1982 la care doar la puține se folosiseră benzile ”master” originale.  
“Whiskey Wah” și “The Whip” conțin solouri de chitară ”previously unreleased”. “King Kong” nu închide setul ca pe albumul original și nu include partea provenită de la Miami Pop Festival. “Cops & Buns” apăruse pe ”The Lost Episodes”, dar întro formă scurtată. “Mr. Green Genes” are pasaje în plus de orgă și vocal, “Dog Breath” renunță la voci dar adaugă chitară și saxofon. “The String Quartet” e un ”medley” care acum sună de studio, nu ”live”. “Electric Aunt Jemima” are un mixaj diferit, mai modern în timp ce “Exercise 4” e o versiune mai elaborată a lui “Uncle Meat Variations”“Mr. Green Genes (alternate mix)” aduce un vocal diferit mixat cu clape adăugate...ca și circa 1 min. și jumătate în plus de chitară la final de “Prelude to Uncle Meat”. De remarcat și cum sună papa Zappa la chitară acustică, destul de rar auzit per total carieră la acest instrument, dar consistent prezent aici deși diferit față de cum se știa în mod normal. Versiunea ”live” la ”Uncle Meat” sună bine și ea, cea instrumentală la “Dog Breath” e mai rafinată și nu atât de răgușită ca pe discul single....până la solo-ul de chitară! ”Un set pe care fanii-l așteaptă de ani buni. Sunetul e mult îmbunătățit și tot materialul adițional excelent” - conchide cronica de pe All Music Guide-. ”Uncle Meat” este argumentat cel mai avangardist, mai dens, mai larg stilistic...dar și unul dintre cele mai dificile albume pentru unii. Este, deasemenea, unul dintre cele mai valoroase, iar noul ”Meat Light...” face într-adevăr dreptate aceastei capodopere.” 
Ideea este că Frank Zappa a gândit ”We're Only in It for the Money”, ”Lumpy Gravy”, ”Cruising with Ruben & the Jets” și ”Uncle Meat” drept albume organic legate într-un concept unitar, ”No Commercial Potential”, astfel încât, cum zicea maestrul, ”dacă am toate benzile, iau o lamă și le tai în bucăți mici, oricum le-aș lipi apoi în ordine diferit-aleatoare, chiar și de 20 de ori, să iasă o piesă care să aibă sens, pe care s-o poți asculta. O lucrare, acest întreg ciclul, dintro ”campanie” pe care o duc zilele astea menită să-i ”scuture”, să-i provoace pe fani ca să-i scoată din complezență și ignoranță și să-i facă să-și pună întrebări”. 



Cele 28 + 19 + 32 titluri de pe cele 3 CD intitulate și fiecare separat, le găsiți pe Wikipedia (care ne mai spune și despre un "nou" album "live in Chicago '78"), aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Meat_Light

Dacă mi-a scăpat ceva, iată în limba engleză cronica AMG:
”If you were paying close attention to the UMG- released Zappa titles, you may have noticed that Uncle Meat was one of the few pre-1982 albums that wasn’t reissued using the original master tapes for the first time (all the Ryko masters were altered by Zappa). Meat Light remedies that by finally releasing the Uncle Meat original vinyl mix, remastered from the original master tapes for the very first time on CD. The results are stunning.
The album literally sounds better than it ever has, with a crisp clarity to all the instruments, even on the most dense tracks. This alone would justify purchase for most Zappa fanatics…but wait! There’s more! Who knew there was ANOTHER Uncle Meat?!? Yes, disc two and part of disc three present “Uncle Meat: Original Sequence.”
Many of the tracks are exactly the same, but with different sequencing and some completely unreleased material, all segued together with some additional contributions from the Apostolic Vlorch Injector (responsible for the blasts of noise on Uncle Meat and We’re Only in It for the Money).
“Whiskey Wah” and “The Whip” are previously unreleased guitar solos. “King Kong” doesn’t end the set; it’s the end of “Side 2” (of four), and it doesn’t include the part that was recorded on a flatbed diesel at a Miami Pop Festival. “Cops & Buns” was included on The Lost Episodes, but in an edited form. Some of the other spoken bits (“Our Bizarre Relationship,” “If We’d Been Living in California…”) have just a little bit of extra material on them, providing a bit of further insight. “Mr. Green Genes” has a slightly different mix with some additional organ and vocals. The “Original Sequence” closes with “Cruisin’ for Burgers”…but that’s not the end of Meat Light! “A Bunch of Stuff” seems to be a spoken intro to the film Uncle Meat. Tracks like “Tango” and “More Beer” are just short cues. The single version of “Dog Breath” is a gas: no main vocals/lyrics — just prominent (and awesome!) backing vocals with extra guitar and saxophone mixed in. “The String Quartet” is a medley of Uncle Meat tunes that was often performed live by the Mothers, but this sounds like a studio version. “Electric Aunt Jemima” is a different, more modern-sounding mix, while “Exercise 4” is an unused further elaboration of the “Uncle Meat Variations.” The alternate mix of “Mr. Green Genes” has a different vocal mix and cool keyboards added. “Echo Pie” takes Jimmy Carl Black’s displeasure in “If We’d Been Living in California” and kicks it up a notch or five. “1/4 Tone Unit” is a short, pretty chamber ensemble piece, “Sakuji’s March” is a short percussion piece, and “No. 4” is a scored piece with some amazing double piano followed by double marimba. The extended version of “Prelude to Uncle Meat” adds about a minute and a half to the standard version, along with some interesting extra guitar at the end. “My Guitar (Proto 1)” is a ripping instrumental with FZ jamming on the “My Guitar Wants to Kill Your Mama” riff. Hearing the guitar from “Nine Types of Industrial Pollution” played at the original speed is extremely interesting. You can hear Frank playing acoustic guitar over a faint, slowed-down drum track. It’s rare to hear Zappa play acoustic guitar at all, and his playing here is quite different than what he’s normally known for. The live version of “Uncle Meat” sounds great. The instrumental version of “Dog Breath” is a bit more refined and not quite as raucous as the single version…until the guitar solo! Meat Light closes with an alternate mix of “The Dog Breath Variations.”
This is a set fans have been waiting for for years. The sound is a huge improvement over all previous Uncle Meat CDs and the additional material is all excellent. Uncle Meat is arguably Zappa’s most avant-garde, most dense, most wide-ranging, and one of his most difficult albums for some. It’s also one of his very best and Meat Light really does justice to this masterpiece.” — (All Music Guide)


Meredith Monk: ”În numele Naturii” (2016)


La 74 ani dintre care în peste 50 a reinventat în felul ei unic limbajul muzicii vocale, Meredith Monk scoate unul dintre cele mai bune albume din carieră și cu siguranță cel mai ecologist, ”În numele naturii”. Pentru acest ”On Behalf of Nature” (ECM New Series, 2016), înregistrat cu al ei Vocal Ensemble, artista s-a inspirat din eseul poetului, activistului de mediu și budistului practicant Gary Snyder, ”Scriitori și războiul împotriva naturii”, lucrare despre rolul de liant al artistului în comunicarea cu entitățile din afara rasei umane prin cântec și dans. În plus, a fost vorba de credința ei în rolul tămăduitor și puterea muzicii care ”vorbește” mai direct și mai convingător decât o fac cuvintele, rezultând o meditație asupra conexiunii intime a omului cu natura și structurile ei interne, fragilitatea ecologiei sale și interdependența cu ea...o piesă cu spațiu creat pentru imaginație, un fluid, un câmp perceptual care să poată expanda conștientizarea a ceea ce este în pericol să pierdem. Altă sursă de inspirație a fost antropologul francez Claude Levi-Strauss și noțiunea sa de ”bricolaj”, asamblarea din imaginație a obiectelor și uneltelor pentru a crea altceva folositor. În genul că notițele artistei (teme, fragmente și fraze incomplete) deveneau, ca semințele, pline de potențial așteptând momentul să înmugurească. ”Am construit noi forme din acest material brut și am fost gratulată să constat că spirala temporală a funcționat: intervalul scurs între acele impulsuri inițiale și momentul prezent a servit pentru a ilumina și îmbogăți ideile avute din start. ”În numele naturii” evocă multiple realități: celestă, umană, microscopică, animală, vegetală sau minerală, ca și procesele nevăzute și ritmurile naturii. Structura care planează peste toate e o arcadă sonoră, cu unele dintre temele de la început revenind până la final, dar în forme variate sau schimbate iar ultimele 2 piese servesc ca o coda extinsă sugerând continuitatea și elasticitatea lumii naturale. Vocile și instrumentele au o pondere sensibil egală, pe alocuri combinate pentru a forma sunete misterioase, peisaje sonore stratificate, complicate dar totuși transparente. Ca întotdeauna, extraordinara fluență și îndrăzneală a membrilor din Vocal Ensemble  m-au inspirat să continui explorarea noilor dimensiuni muzicale” -mai spune artista în booklet, unde-i găsim și pe participanți, între care și bateristul vibrafonist John Hollenbeck care a mai colaborat cu Meredith Monk pentru albumele ”Mercy” (ECM, 2002) și ”The Impermanence Project” (ECM, 2008)...și de care m-am ocupat și separat pe acest blog, fie ca lider la The Claudia Quintet, fie cu realizări solo.









Pe scurt, componența însumată de pe ”back cover” e asta:


                                                On Behalf Of Nature

Defalcată pe piese, componența e asta (conform ”www.discogs.com”):
Tracklist :
1. Dark / Light 1                  4:27
        Keyboards [Keyboard], Violin – Allison Sniffin
        Marimba, Marimba [Prepared Marimba], Vibraphone [Prepared Vibraphone] – John Hollenbeck
        Piccolo Flute [Burmese Piccolo], Contrabass Clarinet, B-Clar, Clar [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
       Voice – Katie Geissinger, Bruce Rameker, Ellen Fisher, Sidney Chen, Meredith Monk
2. High Realm                1:26
       Vibraphone, Marimba, Glockenspiel [Toy Glockenspiel] – John Hollenbeck
       Violin – Allison Sniffin
       Voice – Katie Geissinger, Ellen Fisher, Bruce Rameker, Allison Sniffin, Meredith Monk
3. Fractal Activity           2:57  
       Clar [B♭ Clarinet], Piccolo Flute [Burmese Piccolo], Recorder [Sopranino Recorder] – Bohdan Hilash
       Vibraphone – John Hollenbeck
       Voice – Ellen Fisher, Meredith Monk, Katie Geissinger, Sidney Chen, Bruce Rameker, Allison Sniffin
4. Environs 1           1:51
       Voice – The Ensemble*
5. Eon            2:56
       Contrabass Clarinet, Contra-Alto Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
       French Horn, Keyboards [Keyboard] – Allison Sniffin
       Vibraphone, Marimba – John Hollenbeck
6. Duet With Shifting Ground              5:22
       Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet], Flute [Seljefløyte] – Bohdan Hilash
       Harp – Laura Sherman
       Vibraphone, Marimba – John Hollenbeck
       Violin – Allison Sniffin
       Voice – Katie Geissinger, Bruce Rameker
       Voice [With] – Meredith Monk, Allison Sniffin, Sidney Chen, Ellen Fisher
7. Environs 2            0:56
       Percussion [Rasping Stick] – John Hollenbeck
       Voice – The Ensemble*
8. Pavement Steps            2:04
       Clarinet [E♭ Clarinet], Contrabass Clarinet – Bohdan Hilash
       Keyboards [Keyboard] – Allison Sniffin
       Marimba [Prepared Marimba], Cymbal [Hi-hat Cymbals] – John Hollenbeck
       Voice – Sidney Chen, Ellen Fisher, Katie Geissinger, Meredith Monk, Bruce Rameker
9. Evolution            4:40
       Contrabass Clarinet, Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
       Percussion, Marimba [Prepared Marimba], Idiophone [Bowed Flexatone] – John Hollenbeck
       Violin – Allison Sniffin
       Voice – Sidney Chen, Katie Gessinger, Meredith Monk, Bruce Rameker, Allison Sniffin
10. Ritual Zone           4:08
        Marimba [Prepared Marimba], Percussion – John Hollenbeck
        Violin – Allison Sniffin
        Voice – Sidney Chen, Katie Geissinger, Bruce Rameker, Allison Sniffin
11. Water / Sky Rant         5:48
        Clarinet [E♭ Clarinet], Reeds [Macauan Bird Calls], Whistle [Burmese Whistles], Flute [Seljefløyte] –           Bohdan Hilash
        Harp – Laura Sherman
        Keyboards [Keyboard], French Horn, Voice – Allison Sniffin
        Vibraphone [Prepared Vibraphone], Cuica – John Hollenbeck
        Voice – Meredith Monk
12. Memory Zone           4:23
        Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet], Clarinet [E♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
        Harp – Laura Sherman
        Keyboards [Keyboard], Violin – Allison Sniffin
        Vibraphone, Marimba – John Hollenbeck
        Voice – Sidney Chen, Bruce Rameker, Katie Geissinger
13. Environs 3              0:55
        Voice – The Ensemble*
14. Harvest             3:18
        Oboe [Horanåva], Whistle [Burmese Whistles], Flute [Sulittu] – Bohdan Hilash
        Percussion, Marimba [Prepared Marimba] – John Hollenbeck
        Piano, Keyboards [Keyboard] – Allison Sniffin
        Voice – Meredith Monk, Ellen Fisher, Katie Geissinger, Sidney Chen, Bruce Rameker, Allison Sniffin
15. Dark / Light 2          3:07
        Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
        Keyboards [Keyboard], Voice – Allison Sniffin
        Marimba, Bells – John Hollenbeck
        Voice – Katie Geissinger
16. High Realm Reprise            1:01
        Vibraphone, Marimba, Glockenspiel [Toy Glockenspiel], Cymbal [Hi-hat Cymbals] – John Hollenbeck
        Voice – Katie Geissinger, Ellen Fisher, Allison Sniffin, Meredith Monk, Bruce Rameker
17. Fractal Mirror            1:56
        Voice – Ellen Fisher, Bruce Rameker, Meredith Monk, Sidney Chen, Katie Geissinger, Allison Sniffin
18. Ringing             3:29
        Clarinet [B♭ Clarinet], Bass Clarinet – Bohdan Hilash
        French Horn – Allison Sniffin
        Harp – Laura Sherman
        Vibraphone – John Hollenbeck
        Voice – Katie Geissinger, Meredith Monk, Ellen Fisher, Sidney Chen, Bruce Rameker
19. Spider Web Anthem          6:07
        Marimba – John Hollenbeck
        Piano, Violin – Allison Sniffin
        Voice – Allison Sniffin, Katie Geissinger, Meredith Monk


marți, 22 noiembrie 2016

Anti-festivism la Wels 30


Mult ”dincolo” față de jazzul de pe la noi -ca să ”leg” această postare de titlul anterioarei, ”Dincoace și dincolo de jazz”-, ceea ce se vede și ascultă la Wels, respectiv cea mai liber-improvizată muzică posibilă, include și alte diferențe: durata obișnuită de 3 zile exact ca a unei ediții fără vre-un număr ”rotund”, lipsa bisurilor (*) la concerte, prețul identic al abonamentelor (chiar diminuat via staff-ul JADD pentru unii mai norocoși dintre noi!), facilități cazare grupuri, etc....dar mereu cu același spirit liberal, nonșalant și civilizat întâlnit peste tot. Nici chiar numerele de circ și acrobații din ”Noaptea etiopiană” (prefațând ce a urmat după miezul nopții, 5-tetul ”afro” Fendika și pe olandezii de la The Ex la care eu n-am mai rezistat) nu le-aș considera neapărat speciale. Dacă n-ar fi fost un flux mai mare de spectatori, un singur semn de exclamație pe afișul curent, un discret ”celebration” după nr. 30 și camera-expoziție din curtea Schl8hof-ului cu posterele/afișe și programele/caiet ale tuturor edițiilor de până acum, aș fi zis că sunt la oricare alta din cele 7 ediții la care-am participat, cu un grup de data asta de încă 12 audiofili români girați de asociația JADD. De la Sorin Marcu, spiritul cel mai viu al grupului și un apropiat al organizatorilor principali, am aflat că 50 + 1% prezențe feminine  în ”lineup”-uri e un deziderat mai vechi propus și atins de staff-ul festivalului cu siguranță și în această ediție: de la Mariam Wallentin, tânăra vocalistă din Nu Ensemble-ul extins la 12 membrii al lui Mats Gustafsson din prima seară (pe care n-o știam atunci din duoul suedez mai vechi de indie-pop Wildbirds & Peacedrums)...până la Sarah Gail Brand și veterana Maggie Nichols (Centipede, Spontaneous Music Ensemble, Feminist Improvising Group, Voice, Trio ”Les Diaboliques”, etc) din recitalul ”avant-R.I.O.”-ist cu iz de de cabaret excelent de la final, s-au perindat pe scenă o pleiadă de instrumentiste, mai ales în Anti-House (4-tetul chitaristei Mary Halvorson), junele suedeze promițătoare din Jooklo Moe Rasmussen Band, saxofonistele de calibru Lotte Anker și Ingrid Laubrock și desigur mult-așteptata formulă Kihlstedt / Parkins / Mayas, trioul Carlei care și-a etalat calitățile vocale în special într-un recital anume pregătit pentru Wels 30 și deloc lesne de urmărit, când liric-poetic, când provocator și disonant când artista jongla abil cu microfonul, recital punctat pe alocuri și cu vioara și bine susținut și de harfa electronică a Zeenei și pianul Magdei. Ar fi fost poate cea mai plăcută surpriză a serii a 3-a dacă la finalul festivalului n-am fi avut-o în prim-plan pe veterana scoțiancă Maggie Nichols (68 ani) întro formă vocală de zile mari, cu un tonus și o lejeritate debordante în recitative, vocalize, ”bird sounds”, în părțile cântate mai ”normal” sau dansate (în tinerețe artista ajunsese o perioadă și în trupa de la Moulin Rouge/Paris!)...în plus și plină de umor, fie și involuntar! Mi s-a părut că tot ce-a fost înainte a rămas eclipsat de acest concert-lecție pe care-aș preda-o obligatoriu tuturor vocilor din jazz și blues care se consideră la apogeu dacă asimilează stiluri precum tradiționalul ”scat” sau chiar ”beatbox/scratch-ing”...
Să n-o uit nici pe cea denumită ”Marea Damă” a muzicii liber-improvizate, contrabasista Joëlle Léandre, plină și ea de vervă și umor în prestația matinală de duminică împreună cu pianista austriacă Elisabeth Harnik.
Solidă a fost și contribuția asiatică a cello-istei coreene Okkyung Lee, a violonistului C. Spencer Yeh și a duoului japonez Otomo Yoshihide & Hiroshi Yamazaki...sau australiană a violonistului veteran Jon Rose, secondat de un baterist american de mare calibru, Gerry Hemingway. Dintre domni, pe maeștrii saxofoniști Mats Gustafsson, Ken Vandermark și Peter Brötzmann i-am perceput, indiferent formula, în nota așteptărilor...cu o notă în plus pentru bagheta de dirijor a primului la conducerea lui Nu Ensemble și o rezervă în cazul veteranului german aflat în plină forță interpretativă la 75 ani dar care a fost acompaniat cam de ”umplutură” de chitara cu pedală cam...”monosilabică” a impozantei blondine Heather Leigh. Discret (ca să nu zic neconvingător) mi s-a părut cu ceea ce a făcut la computere și Bob Ostertag, oficial prezent sâmbătă cu J. Rose și G. Hemingway și neoficial duminică în trioul Carlei Kihlstedt. Să amintesc și formula olandeză camerală care a colorat stilistic festivalul în exact configurația din urmă cu 30 ani a primei ediții: Amsterdam String Trio (Ernst Reijseger, Maurice Horsthuis & Ernst Glerum)...care după un început ce mi s-a părut cam prea studiat-academic a avut apoi momente bune și chiar vesele, amintind pe alocuri de Kronos Quartet sau Penguin Cafe Orchestra.
Acestea fiind zise, vi se pare cumva exagerată expresia ”Wels is a Mecca for adventurous music aficionados”? Scepticilor le-ar putea sta dovadă (din) filmările profi consistente de la concerte ale lui Călin Razi (Constanța) sau Lucian Spătariu (Timișoara/Berlin), sunt convins că aceștia le vor face accesibile, dacă nu sunt deja.

(*) O singură excepție la bisuri: a existat totuși unul, singurul, la matineul duoului Fred Frith / Cristof Kurzmann, un proiect imortalizat, din păcate, se pare doar pe un CD/album ”Live in Argentina” (2010) în condiții audio de ”bootleg”... Consolarea, fie și parțială, ar fi albumul ”El Infierno Musical”, acum și pe LP vinil, ”infernul” incluzând vocea serafică de tip David Sylvian a vienezului Cristof, tânărul DJ de odinioară ajuns din întâmplare la Wels la ediția nr.1 a festivalului din 1987, acum după 30 ani partener cu ”drepturi egale” în duoul cu Fred Frith, unul dintre fondatorii ”free-rock”-ului:
* Christof Kurzmann (Ken Vandermark, Clayton Thomas, etc): ”El Infierno Musical: A Tribute To Alejandra Pizarnik” (Mikroton Records, 2011)








De ultimă oră:
* Okkyung Lee & Christian Marclay (cello & turntables) : ”Amalgam” (Northern Spy, 2016)