vineri, 24 februarie 2017

Sub radar, în februarie 2017...work in progress


* Andrea Motis (voc, tr) - Emotional Dance (Impulse!, 2017)
* Theo Bleckmann - Elegy (ECM, 2017)
* Julian & Roman Wasserfuhr – Landed in Brooklyn (ACT Music, 2017)
* José James - Love in a Time of Madness (Blue Note, 2017)

* Marco Minnemann - Schattenspiel (2016)
* Krokofant (Norway) - Krokofant III (Rune Grammofon, 2017)....”jazz, prog-rock”

(*) Horacee Arnold (dr, perc) - Tales of the Exonerated Flea (Columbia, 1974)
....with Ralph Towner, Jan Hammer, John Abercrombie, etc

* John Zorn - Sacred Visions (Tzadik, 2016)
* Omar Sosa & Seckou Keita (Cuba/Senegal) – Transparent Water (World Village, 2017)

* Angles 9 (Martin Küchen/Sweden) - Disappeared Behind the Sun (Clean Feed, 2017)
       Martin Küchen & Landæus Trio - Four Lamentations and One Wicked Dream of Innocence (2014)


* Gorilla Mask (Canada/Germany) - Iron Lung (Clean Feed, 2017)
....Peter Van Huffel (a-sax), Roland Fidezius (el. bass, effects) & Rudi Fischerlehner (dr)

* Matthew Shipp Trio – Piano Song (Thirsty Ear’s Blue Series, 2017)
* Stephan Crump, Ingrid Laubrock & Cory Smythe - Planktonic Finales (Intakt, 2017)

* Illegal Crowns - S/T (RogueArt, 2016)
....Mary Halvorson: gtr, Tomas Fujiwara: dr, Benoît Delbecq: p-no, prep. p-no, Taylor Ho Bynum: c-net, flg-horn








































vineri, 10 februarie 2017

”Okidoki's "Si tu regardes"...parmi les jeunes talents du jazz hexagonal”


”Țara arde...” chiar dacă ”iarna-i grea” (vorba poetului)...dar nici lumea jazzului nu stă pe loc, noutățile s-au acumulat așa încât după ”încălziri” ușoare cu inflexiuni pop marca trompetistului veteran Herb Alpert și crooner-ului Curtis Stiegers, ”atacăm” o combinație de Country & Jazz la mandolină și pian pentru a ajunge la câteva noi apariții dintr-un set ”invariabil” (conform pianistului Benedikt Jahnel) de la casa germană ECM, cu coperțile tipic pastelate: 2 dominant acustice cu veterani chitariști, 2 triouri pianistice -unul elvețian, altul danez-, și unul de jazz cameral la acordeon cu norvegianul Frode Haltli (remember Gărâna Jazz Festival 2010):

Herb Alpert - Human Nature (2016)
Curtis Stigers - One More For The Road -live- (2017)
* Chris Thile & Brad MehldauChris Thile & Brad Mehldau (Nonesuch, 2017)...."jazz, bluegrass"....mandolin & voc/piano & voc



* Ralph Towner - My Foolish Heart (ECM, 2017)
* John Abercrombie QuartetUp and Coming (ECM, 2017)
* Colin Vallon, Patrice Moret, Julian SartoriusDanse (ECM, 2017)
* Benedikt Jahnel TrioThe Invariant (ECM, 2017)
* Frode Haltli (acc) – Air (ECM New Series, 2016)











































Casa concurentă ACT Music & Vision nu putea să se lase mai prejos în fața acestui nou set ECM -la care se adaugă de ultim moment și Craig Taborn - Daylight Ghosts (ECM, 2017)-...așadar iată 2 dintre primele apariții scandinave din acest an:
Jan Lundgren (p-no, U.S./Sweden) – Potsdamer Platz (ACT Music, 2017), with Jukka Perko: a-sax, Dan Berglund (ex-E.S.T.): bass, Morten Lund: drums
...un tribut muzical adus de versatilul pianist celebrei piețe berlineze ajunsă simbolul noii Germanii, (albumul-concept fiind înregistrat în studioul Hansa plasat chiar în respectiva piață), respectiv:
Viktoria Tolstoy feat. Iiro Rantala – Meet Me at the Movies (ACT Music, 2017)
....o invitație la muzica de film, cum trădează și titlul: “As Time Goes By” (Michael Curtiz /“Casablanca”), “New World” (Björk, din “Dancer In The Dark” al lui Lars von Trier)...“Smile” din “Modern Times” cu și de Charlie Chaplin, “Kiss From A Rose“ (Seal, din “Batman Forever”)...“Out Here On My Own” (Michael & Lesley Gore, din “Fame”)...“Angel” (Sarah McLachlan, din “City of Angels” cu Nicolas Cage.





















Ajunși la sexul frumos, mai distingem printre noutăți un album de voce/pian polonezo-cubanez, altul bine primit de critici cu saxofonista londoneză Trish (”a talent to watch”) și noul ei 4-tet...unul de ”comeback” cu scoțienii Rebeccăi de la casa RareNoise -am mai spus-o și o repet: un ”label” garanție în sine!- și altul în trio al unei basiste/cello-iste din Canada aflată deasemenea în ascensiune, beneficiind de prezența octogenarului pianist Harold Mabern:
* Anna Maria Jopek & Gonzalo Rubalcaba - Minione (Universal Music Polska, 2017)
* Trish Clowes (sax) - My Iris (Basho Records, 2017)
....Chris Montague: gtr, Ross Stanley: p-no & Hammond org, James Maddren: dr
Free Nelson MandoomJazz (Rebecca Sneddon: a-sax/Scotland) – The Organ Grinder (RareNoise, 2016)
* Brandi Disterheft (bass, cello, voc / Canada) (with Harold Mabern: p-no & Joe Farnsworth: dr) - Blue Canvas (Justin Time Records, 2016)








































Ne întoarcem la domni și surprindem alți 3 pianiști cu noi producții la case de discuri cu jazz melodios și elegant, primul oferindu-ne în plus prilejul reîntâlnirii cu saxofonistul norvegian Marius Neset, deja mai cunoscut pe la noi după apariția la festivalul de la Gărâna XVIII și albumele scoase la Edition Records și aceeași ACT Music (de fapt pianistul danez ar merita poate separat o mai atentă introspecție privind realizările anterioare succesive solo, cu JazzKamikaze (și ca vocalist!), în fruntea propriului trio -Conveyance (Daywood Drive, 2011)- și mai recent cu interesanta formulă cu suport marocan pe Unicorn (Calibrated Music, 2014):
* Morten Schantz (p-no, ex-JazzKamikaze / Denmark) – Godspeed (Edition, 2016)
....with Marius Neset: sax & Anton Eger: drums
* Jason Moran (piano solo) - The Armory Concert (Yes Records, 2016)
John Ellis (Cinematic Orchestra) - Evolution: Seeds & Streams (Gondwana, 2016)






















Urmează o formulă frenetică de Big Band cu câte 4-5 trompete, saxofoane și tromboane a unui tânăr și promițător compozitor, aranjor și dirijor american aflat la debut solistic (dar deja cu mai multe premii și distincții primite în ultimii 5-6 ani), pe care criticul Dan Bilawsky, cotând albumul aproape maximal pe site-ul ”www.allaboutjazz.com”, o consideră ”forward-thinking jazz orchestra”, printre numeroase alte recenzii favorabile. E clar că muzele, cum indică și titlul, l-au însoțit pe autor pentru a realiza albumul:
* Christopher Zuar Orchestra - Musings (Sunnyside, 2016)




* Sun Trio (Finland) – Reborn (CamJazz, 2016)
....Jorma Kalevi Louhivuori: trumpet, Olavi Louhivuori: drums, Antti Lotjonen: bass
Trompetistul finlandez de 33 ani ”schimbă macazul” față de 4-tetul Big Blue (amestec, zic cronicile, de Shoegaze Pop, Folk și Jazz de tip Jan Garbarek și Miles Davis), aici în trio chiar simplificând structural muzica, contrar trendului, ”in the other direction than ever-greater complexity”, cum scria cineva. Totuși el nu se îndepărtează de sunetul tipic scandinav glacial și auster, oferind peisaje sonore deopotrivă futuristice și arhaice. La tobe e fratele său, cunoscut și din formula Skydive Trio (Thomas T. Dahl, Mats Eilertsen, Olavi Louhivuori), mai ales de la albumul ”Sun Moee” (Hubro, 2015).

Jazzul contemporan de la casele Criss Cross Jazz și SaVant mie nu-mi prea mai oferă sclipiri, deci am trecut repede peste...:
* Conrad Herwig & Igor Butman (6-tet) - Reflections (Criss Cross Jazz, 2016)
* Matt Brewer (bass) - Unspoken (Criss Cross Jazz, 2016)
* Joe Chambers (vibr) - Landscapes (SaVant, 2016)
...pentru a ”plonja”, în lungul drum de circa 25 albume spre numele din titlul postării, întro zonă mai ofertantă din care, între următoarele apariții, cea mai mare și plăcută surpriză o reprezintă albumul personal al lui Colin Cannon la care trebuie să mă refer mai pe larg:
* Mats Gustafsson & Craig Taborn - Ljubljana (Clean Feed, 2017)
* Garth Knox & The Saltarello TrioLeonard: The Book of Angels, Volume 30 (Tzadik, 2017)
* Deep Whole Trio (UK) - Paradise Walk (MultiKulti Project, 2016)
....Paul Dunmall: s, a & t-saxes, bagpipes, Paul Rogers: 7 string bass, Mark Sanders: dr, perc



















Colin Cannon (”all guitars, ukulele, voc, synths, sound effects”) - Intermission (Farewell) (Self Released, 2016)
Primul element dătător de speranță la un album al unui artist necunoscut dinainte e autonomia lui ”Self Released”: muzicianul face 100% muzica pe care o dorește, zero constrângeri. Al 2-lea ca ghid însoțitor e citatul intimist din Kurt Vonnegut din ”Breakfast of Champions”. Al 3-lea e conceptul, ideea unitară imediat recognoscibilă din titluri: ”Part I (4 titluri), Part II (5), P.S. (3)”, chiar înainte de a asculta prima notă. Nr. 4 e booklet-ul generos: grafica la copertă, celelalte picturi ”inner”, fotografiile grupului numeros de amici colaboratori și cuvintele autorului. De fapt, în primul rând ca importanță aș vedea această sensibilă și modestă confesiune a unui dubiu existențial transpus pe muzică, până la urmă, poate uman-ambivalent ca enunț, dar unitar realizat ca și concept muzical: ...”like all music, this is another self-absorbed attempt to make a story out of everything, to make everything seen connected and designed, when in reality nothing is...well, maybe everything is...I wouldn't know, so quit buggin' me”. Începutul temei-titlu ”Intermission” oferă la jumătatea albumului un scurt număr introductiv de cabaret/cartoons, cu totul și totul neașteptat, dar imediat ”discursul” revine la ”matcă” în Part II cu un solo de trompetă și chorus-uri liturgice.
Ferm ancorat în genurile Prog & Fusion, iată mai multe referințe amintite de criticul Dave Wayne în recenzia de mai jos, ca posibil inspiratoare surse pentru Colin Cannon pentru acest al 4-lea său album care invită la reascultare și-l plasează pe autor în categoria ”musicians to watch” : două relativ recente albume solo Steven Wilson, clasicele formule Return To Forever din perioada cu Bill Connors la chitară și Mahavishnu Orchestra cu Narada Michael Walden la tobe, grupul originar Electromagnets al chitaristului texan Eric Johnson și contemporanii Animals As Leaders (*):
https://www.allaboutjazz.com/intermission-colin-cannon-self-produced-review-by-dave-wayne.php





























 Abia ajuns la acest punct, nivel, etapă, stare, dispoziție, orizont de așteptare sau cum vreți voi să-l/s-o numiți, am simțit că e momentul propice pentru abordarea lui Okidoki. Ascultasem eu ce-i drept recent 2 albume noi-nouțe:
* Note Forget (France) - Le Rameau d'Or de la Sybille de Cumes (Note Forget, 2017)
   (Jean Rondeau: p-no, Virgile Lefebvre: sax, Erwan Ricordeau: c-bass, Sébastien Grenat: dr)
...respectiv:
* Ray Lema & Laurent De Wilde (piano duo/France) - Riddles (Gazebo, 2016)
...dar care n-au avut impactul celui care urmează, apanajul unui tânăr bas-clarinetist și soprano-saxofonist pe nume Laurent Rochelle. Datele de intrare ridicau apriori ștacheta: sursa pentru mine a albumului, amicul Horațiu din Satu Mare (de la care sunt sigur întotdeauna că nu primesc ceva banal), casa de discuri minusculă, titluri de piese în mai multe limbi diferite, atracția mea dintotdeauna pentru clarinetul bas...și chiar și coperta-fotografie, deloc atractivă, poate sugera loc de muzică bună ascunsă în spatele ei, s-a întâmplat de multe ori astfel. Și a fost chiar mai mult decât O.K. cu acest cuartet (în slang, cu ușoare variații, ”okie dokie/okey dokey/okidoki”, chiar asta înseamnă!) în care apare frecvent ca punt de atracție în plus interesanta vocalistă belgiancă Anja Kowalski.
Atât de mult mi-a plăcut muzica asta că nici n-a mai contat că exact în timpul audiției placa de bază a desktop-ului destul de vechi a cedat (urmând logica recuperare și deloc simpla reconfigurare pe aproape noul computer...). ”Un jazz au son nouveau, très accessible et d'une grande sensibilité”, cum se zice în prezentarea concertului de circa 45 minute de mai jos.
Vi-l mai etalez albumul aici doar cu datele lui strict ”tehnice”, plăcut surprins că l-am regăsit și întro listă recomandată de 10 albume din noul jazz francez din care urgent am pus în lista de așteptare la ascultat încă 4 titluri. :
http://www.lesinrocks.com/2016/04/03/musique/10-albums-decouvrir-nouvelle-garde-jazz-francais-11816077/



(Laurent Rochelle's) Okidoki (Quartet) - Si tu regardes (Linoleum, 2016)
01. Morgen (6:32)
02. Airports (5:43)
03. Synchronicity (9:08)
04. Cévennes (7:27)
05. Echo bird sing her song to me (8:53)
06. Okidoki blues (1:33)
07. Okidoki (5:35)
08. Si tu regardes (9:02)
09. Zeit (7:04)
10. Le temps oublié (4:37)
Enregistré récemment à Toulouse, France.
Artist List:
- Laurent Rochelle: clarinette basse, sax soprano, compositions
- Anja Kowalski: voix, textes
- Frédéric Schadoroff: piano, effets
- Olivier Brousse: contrebasse
- Eric Boccalini: batterie




https://www.youtube.com/watch?v=aGyH_9ExSzI

Mă prinde subiectul despre mini valul de jazz nou francez tocmai în momentul anunțurilor din sfera jazzului ”mainstream” popular mult mai profitabil: moartea lui Al Jarreau (R.I.P.) și Grammy-urile câștigate previzibil astă-noapte, printre alții, de John Scofield și Snarky Puppy...”Revenons à nos moutons”, iată cele 4 titluri în așteptare:

* nOx.3 (France) - NOX TAPE (Jazz Village, 2016)
* Céline Bonacina Crystal Quartet - Crystal Rain (Cristal/Harmonia Mundi, 2016)
* Camille Bertault - En Vie (Sunnyside, 2016)
* Sébastien Texier - Dreamers (Cristal, 2016)

Precizări la referințele albumului lui Colin Cannon:

* Return to Forever (cu Bill Connors) - Hymn of the Seventh Galaxy (Polydor, 1973)
* Mahavishnu Orchestra (cu Narada Michael Walden) – Apocalypse (1974), Visions of the Emerald Beyond (1975), Inner Worlds (1976)
+ Weather Report (cu Narada Michael Walden), temele "Black Market" și "Cannon Ball" de pe Black Market (1976)
* Electromagnets (Eric Johnson) - I & II (1975)
* Animals As Leaders (Tosin Abasi): Weightless (2011)...”instrumental speed guitar”





marți, 24 ianuarie 2017

...Cu nimic mai prejos: Andreas "Vocal Extravaganza" Schaerer și Gino Sitson


După 2 voci feminine (franțuzoaicele Leïla Martial și Anne Paceo), ideea era să continui cu o postare despre 2 vocaliști interesanți și prea puțin cunoscuți pe la noi, fără a bănui că există chiar o legătură la una dintre perechi, duoul Vocal Acrobats despre care a apărut și un film documentar regizat de elvețianul Klemens Schiess, ”Vocal Acrobats: The Passion of an Improvised Journey” (2016), cu trailerul aici:
http://vocal-acrobats.ch/trailer
http://www.imdb.com/title/tt6132584/plotsummary?ref_=tt_ov_pl

Era pe undeva firesc ca cei doi, ambii francofoni, să se intersecteze pe undeva și să-și descopere pasiunea comună pentru experimente vocale, eu abia aștept primul material scos împreună ca Vocal Acrobats, sau măcar vizionarea unui concert ”live”.
„Songsters, crooners, scat singers” sunt 3 tipuri de vocaliști de jazz cu maniere de interpretare destul de rar întâlnite laolaltă la unul și-același artist...iar dacă mai apare pe de-asupra și ”beatboxer”, parcă devine și mai interesant, nu? Ei bine, elvețianul Andreas Schaerer (40 ani) le întrunește cu brio pe toate, iar camerunezul-american de vârstă apropiată Gino Sitson -pe numele lui de botez Pierre-Eugène Sitchet-, dacă nu excelează ca imitator de instrumente, are în schimb trecut în C.V. și calitatea de ”chercheur/cercetător” în muzicologie. Și deși i-am văzut încă puțin pe video, am suficiente argumente audio să-i consider pe amândoi, -tot cu un termen de limbă engleză greu de echivalat maximum de fidel în românește-, și excelenți...entertainer-și: 3 albume cu Gino, considerat de mai mulți cronicari ”noul...”,”între Al Jarreau și Bobby McFerrin” sau ”Al Jarreau sau Bobby McFerrin-ul camerunez/african” (el preferând să-și numească muzica ”afro jazz” și să cânte textele mai ales în dialectul centrafrican ”medumba”)...respectiv, 10 albume în variate formule cu elvețianul Andreas, pe care eu îl ”văd”, datorită tendinței sale frecvente spre o muzică de cabaret avangardist, ca echivalentul masculin la Erika Stucky. I-am cunoscut pe ambii datorită ultimelor lor albume apoi treptat am reușit să decelez și o parte din discografia audio (există și cel puțin 2 DVD-uri) deloc săracă a elvețianului din Berna poreclit "Vocal Extravaganza" și între altele, profesor din 2009 la clasa de ”Vocal Jazz, Ensemble & Improvisation” la Universitatea de Arte din Berna. Iată cel mai nou album al său, realmente o surpriză concertistică plăcută de început de an de la ACT Music/Germania  în care Andreas este pus în context simfonic împreună cu grupul/proiectul său cu care are cele mai multe apariții, Hildegard Lernt Fliegen (”Hildegard Learns to Fly”):
* Andreas Schaerer (voc, Switzerland): ”The Big Wig: Hildegard Lernt Fliegen meets The Orchestra of the Lucerne Festival Academy” -live- (ACT Music, 2017) -CD + DVD-







...și alte albume, scoase mai ales la casa Unit/Elveția, așa cum apar notațiile pe foarte frumoasele și pastelatele coperți principale în serie mai mult ca sigur, cel puțin cele cu grupul Hildegard Lernt Fliegen, realizate de unul și același artist (atenție, 2 dintre ele au fost înregistrate/lansate foarte aproape de noi, în Ungaria și Rusia!):



























* (Andreas Schaerer's) Hildegard Lernt Fliegen: ”The Fundamental Rhythm of Unpolished Brains” (Yellowbird/Enja, 2014)
* Andreas Schaerer, Wolfgang Zwiauer & Arte Quartett: ”Perpetual Delirium” (BMC/Budapest Music Center Records, 2015) (CD și DVD)
* Andreas Schaerer & Bänz Oester: ”Schibboleth” (Unit, 2008)
* Andreas Schaerer's Hildegard Lernt Fliegen: ”Hildegard Lernt Fliegen” (Unit, 2007)
* Andreas Schaerer's Hildegard Lernt Fliegen: ”...vom fernen Kern der Sache” (Unit, 2009)
* (Andreas Schaerer's) Hildegard Lernt Fliegen: ”Cinéma Hildegard: Live In Russia & Elsewhere” (Unit, 2011)
* Andreas Schaerer's Hildegard Lernt Fliegen: ”Live In Goettingen” (Yellowbird Records, 2013) (CD și DVD)
* Rom / Schaerer / Eberle: ”At the Age of Six I Wanted to Be a Cook” (Unit, 2013)
* Rom / Schaerer / Eberle: ”Please Don't Feed the Model” (Unit, 2011)
Ultimele 2 sunt albume în trio ale lui Andreas cu chitaristul Peter Rom și trompetistul Martin Eberle.


 

Privind acum retrospectiv după multe ore de audiție, ceea ce oferă în plus noul ”The Big Wig...” de la început este umorul, rar întâlnit în arealul muzicii ”serioase”, de unde și expresiile ”jongleur” și ”magician” pe care le-am găsit printre recenzii apropo de carisma sa. Pe de altă parte, el se dovedește aici și un foarte valoros compozitor și improvizator, cu 6 teme/mișcări orchestrale ample incluzând părți cântate de 66 interpreți (ex. în ”Zeusler”, ”If Two Colossuses”) într-un adevărat ”show” care, zic cei care au văzut DVDul, a stupefiat în modul cel mai plăcut audiența din Lucerna!
Andreas a făcut cuplu și cu Bobby McFerrin în 2012 la un festival de jazz, totuși cel care a fost și mai mult asociat stilistic americanului cu care și seamănă fizic (dacă ni-l amintim pe Bobby McFerrin-l din vremea lui ”Don't Worry Be Happy”) rămâne camerunezul Gino Sitson stabilit cum aminteam deja în SUA, iată care sunt 3 dintre albumele sale pe care le știu și le recomand în ordine descrescătoare:
* Gino Sitson: ”Body & Voice” (Buda Musique, 2016)...."African Al Jarreau or Bobby McFerrin in Medumba language"
* Gino Sitson: ”VoiStrings” (Buda Musique, 2014)
* Gino Sitson: ”Song Zin'...Vocadelic Tales” (Miranha Musik, 2002)

https://www.youtube.com/watch?v=IfAxOQFf2Vo





















https://www.youtube.com/watch?v=3IZSdcZTTto

Recomandări la Rom / Schaerer / Eberle:
* Soweto Kinch: ”A Life in the Day of B19: Tales of the Tower Block” (Dune Records, 2006)
* Bänz Oester (c-bass): ”Blosperment Suite” (Leo Records, 2007)




sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Leïla Martial și Anne Paceo, apariții ”funambulești” la Laborie Jazz


Fundația caritabilă La Borie en Limousin, având sediul într-un castel de lângă Limoges și mai multe încăperi adaptate în studio de înregistrări sau găzduind concerte ”live”, a falimentat în 2015...însă nu și casa de discuri subalternă existentă din 2006, cu 2 branșe între care de la ”Laborie Jazz et Musiques du monde” am semnalat mai multe apariții interesante între 2019-2013 ale unor artiști precum Yaron Herman, Émile Parisien, Shai Maestro sau Daniel Humair Quartet. În ultimii 2-3 ani acestea parcă se răriseră, iată însă că 2 noi nume feminine vin recent să consolideze un bloc discografic oricum solid de jazz avansat contemporan francez, de fapt un anume tip de ”fusion” de jazz, electro-rock, indie-pop și ”world”: vocalista Leïla Martial și baterista/bandlidera Anne Paceo. Inseparabile pentru că prima e vocalistă în trupa secundei, deși albumele ei solo sunt entități distincte, 2 la număr și scoase la aproape 5 ani distanță:







* Leïla Martial: ”Dance Floor” (OUT NOTE / Harmonia Mundi, 2012)
Album de debut cu cuartetul propriu câtuși de puțin...dansant, încadrat de ”Avant de Sourire” (”înainte să zâmbiți superior, mai întâi ascultați-mă”, pare a spune L.M. prin acest titlu) și cea mai lungă și elaborată temă, ”Voyageur”.
* Leïla Martial: ”Baabel” (Laborie Jazz, 2016)
Legat ”Ombilic”-al de debut (titlul piesei a 2-a), vocalista o ia pe ”drumul cel mai scurt” (”Le Chemin le plus court”) printro paletă plină de diversitate, suplețe, îndrăzneală în experiment (”Limbes”, ”Le Chemin...” sau părți din ”Smile”), amplitudine și autocontrol superior al vocii, crescendouri graduale atractive à la Carla Kihlstedt, inserturi recitative, pasaje ”afro” în ”Baabel II” sau riff-uri King Crimson-iene în ”Les Rivages d'Ondine”...așadar un deja format stil personal și o tehnică acrobatică vocală ”funambulescă” cu silabe și onomatopee între Scat și Yaourt, amintind și de azero-germanca Aziza Mustafa Zadeh (care, apropo, e încă activă concertistic vorbind, dar cu ultimul album ”Contrasts II” lansat în urmă cu aproape 10 ani...).
L.M., revenind, este o voce de urmărit și în alte proiecte simultane actuale -FiL, Plastic, Organic 5tet, etc (vezi  http://leilamartial.com/fr/onepage/)...inclusiv vocalistă de bază pe albumul:
Anne Paceo: ”Circles” (Laborie Jazz, 2016)...unde întâlnim o Leïla Martial cu o idee mai ”cuminte”, împărțind rolul vocal cu titulara bateristă pe un album cu mai pregnante pasaje instrumentale, mai ales executate la soprano-saxofonul lui Émile Parisien și în care clăparii Tony Paeleman și Adrien Daoud se dublează de câteva ori. Excepție de la ”cumințenie” e ultima piesă ”A Tempestade” în care cu greu îți dai seama dacă ce auzi provine de la vre-un saxofon sau din esofagul Leïlei Martial, ori din ambele (?!)
Două interviuri cu Leïla Martial și Anne Paceo, aici:

http://culturebox.francetvinfo.fr/musique/jazz-blues/leila-martial-funambule-vocale-de-retour-avec-baabel-247229
http://culturebox.francetvinfo.fr/musique/jazz-blues/victoires-du-jazz/anne-paceo-circles-les-voyages-sonores-d-une-batteuse-241091





Recomandare:
Anne Paceo: ”YÔKAÏ” (Laborie Jazz, 2012)



luni, 9 ianuarie 2017

Jazz la telegraf: Nigel Price/ Alessandro Fadini/ Naked Wolf/ Barry Guy, Marilyn Crispell & Paul Lytton/ Renku/ Jonathan Finlayson & Sicilian Defense/ Steve Lehman & Sélébéyone/ Keiji Haino, Jozef Dumoulin, Teun Verbruggen...


Descoperiri recente și noutăți interesante în jazz, în descrieri telegrafice:

* Nigel Price Organ Trio -cu 3 albume, incluzând noul ”Heads & Tales, Volume 2” -2 CD- (Whirlwind Recordings, 2016), continuare a seriei inițiate cu Vol. 1 în 2011. Formula de bază și invitații: Nigel Price - guitar, Matt Home - drums, Ross Stanley - Hammond organ....with Alex Garnett - alto & tenor saxophone, Vasilis Xenopoulos - tenor saxophone. E cel mai tradițional jazz din tot setul iar liderul n-are nicio legătură de rudenie cu Alan Price, organistul englez de 74 ani din The Animals.

* Alessandro Fadini: ”A Dark and Stormy Day” (Fresh Sound New Talent, 2016)
Numele label-ului e mai mult decât elocvent: avem de-a face cu un tânăr și promițător pianist italian școlit și în Franța și stabilit din 2011 la New York unde și-a desăvârșit studiile sub tutela lui Marc Copland. Aici îl ascultăm la debut cu 4-tetul său acustic din care se distinge saxofonistul (alto & soprano) Josiah Boornazian, autor a 2 piese (muzician lansat și el separat deja cu un album de studio și unul ”live”):
https://josiahboornazian.bandcamp.com/album/intersection

Iată-l descurcându-se bine pe Fadini și în duo cu bateristul Luke Markham:




* Naked Wolf: ”Ahum” (Clean Feed, 2016).
Cvintet eclectic rezident olandez cu membri originari din Australia, Brazilia, Finlanda, Olanda și Austria, iar noul lor album, este un ”set infecțios și demonic cu o energie de rock hipnotic și improvizații inteligente cu schimbări rapide de dispoziție și puls” (conform All About Jazz).





 * Barry Guy, Marilyn Crispell & Paul Lytton: ”Deep Memory” (Intakt, 2016)
Trio ”clasic” de bas, pian și tobe cu 3 veterani ai scenei jazzului improvizat care vor împlini toți în primăvară, întâmplător sau nu, una și aceeași frumoasă vârstă de 70 ani!

* Renku (Michaël Attias / John Hébert / Satoshi Takeishi): ”Live in Greenwich Village” (Clean Feed, 2016). Trioul din New York (alto sax, d-bass & drums) a preluat numele japonez al formei improvizate de poezie -înrudită cu haiku- care balansează libertatea de expresie cu precizia, în încercarea unei transpuneri echivalente în muzică.





















* Tomas Fujiwara (dr), Ben Goldberg (clar), Mary Halvorson (gtr):The Out Louds” (Relative Pitch Records, 2016)
Reproduc în traducere din engleză o mini-cronică descriptivă: ”Metoda de lucru pe acest album e căutarea sonoră coborâtă la nivel de decibel cu decibel. Odată defragmentată, muzica poate fi transmisă ascultătorului în forma și frumusețea ei pură. De exemplu, o persoană contemplând fragilitatea existenței părăsește curând această lume, în timp ce existența fragilă în sine a universului continuă de-a pururi. Din acest motiv titlurile pieselor de pe album derivă din numele perene ale florilor întâlnite la Grădina Botanică din Brooklyn.”



* Jonathan Finlayson & Sicilian Defense: ”Moving Still” (Pi Recordings, 2016)
Noul album, al 2-lea ca lider, al trompetistului Jonathan -discipol al lui Steve Coleman- aflat în ascensiune, secondat aici de pianistul Matt Mitchell și chitaristul Miles Okazaki, cu John Hébert (bas) și Craig Weinrib (perc). Anteriorul album al formulei s-a numit ”Moment and the Message” (2013).
* Steve Lehman & Sélébéyone: ”Sélébéyone” (”Intersection”) (Pi Recordings, 2016). Noul proiect al alto-saxofonistului se inspiră din...și include părți vocale în dialectul centrafrican ”wolof” cântate de hip-hop-erul senegalez Gaston Bandimic, ”sarea și piperul” acestui album.
Privind partea finală mai recentă cam de după 50 a listei principale de 64 de titluri din catalog, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Pi_Recordings
....”Moving Still” și ”Sélébéyone” vin de la casa condusă de Seth Rosner ajunsă un ”brand” respectat -dacă nu chiar o garanție în sine- în jazzul avangardist (ca și anterioara Relative Pitch, de altfel)...și având în vedere tradiția și statisticile ultimilor ani, cele 2 albume sunt deja sau vor ajunge cu siguranță în ”poll”-urile de preferințe pe 2016 ale mai multor critici cunoscuți.





* Keiji Haino, Jozef Dumoulin, Teun Verbruggen (Japan/Belgium): ”The Miracles of Only One Thing” (Sub Rosa, 2017)
Demers post-punk/industrial, experimental, ”noisy” și improvizat...la una dintre extremele stilistice ale casei belgiene Sub Rosa, dar altfel în nota obișnuită a japonezului de 64 ani activ pe acest teren vâscos încă din anii '70. Piesa nr. 2 ”Hotel Chaika” atinge paroxismul sonic, vocal și instrumental, apoi o stare de acalmie suspectă (pentru ”depresurizare”?) în titlul de sezon ”Snow Is Frequent, Though Light, in Winter”.





Cred că-i destulă informație în recomandările de azi, la orizont așteaptă alte noutăți cu saxofonistul spaniol (din Valencia) Perico Sambeat cu un album cu muzica lui Frank ZappaTim Berne's SnakeoilLok 03+1 (Aki Takase, Alexander von Schlippenbach, DJ Illvibe & Paul Lovens), norvegienii Moskus, vocalistele Marlene VerPlanck (82 ani!) și Kristin Chenoweth, pianistul Misha Tsiganov, 2 CD-ul Snarky Puppy, jazzul electronic rafinat al lui Carlos Niño & Friends (”Flutes, Echoes, It's All Happening!” /Leaving Records, 2016)...monumentalul ”David” (ECM New Series, 2016) al grecoaicei Eleni Karaindrou sau setul german consistent recent de la ACT Music:
* Jan Lundgren, Mattias Svensson & Bonfiglioli Weber String Quartet: ”The Ystad Concert: A Tribute To Jan Johansson” (ACT Music, 2016)
Nils Landgren: ”Christmas With My Friends V” (ACT Music, 2016)
* V.A.(Knut Reiersrud, etc): ”Jazz At Berlin Philharmonic VI: Celtic Roots” -live- (ACT Music, 2016)
* Nguyên Lê & Ngô Hông Quang feat. Paolo Fresu: ”Hà Noi Duo” (ACT Music, 2017)








”Unde dai (2 X Dwiki Dharmawan)...și unde crapă (Jerry Goodman)!”

Pe 24 dec. 2016 postasem despre acest album::
* Vasil Hadžimanov Band (feat. David Binney): ”Alive” (MoonJune Records, 2016)
...și nu credeam să revin atât de repede la vreo producție de la casa orientată spre ”fusion”, MoonJune Records/New York. Însă o postare pe Facebook a boss-ului Leonardo Pavkovic despre un viitor album din 2017 al unui septet în care e inclus și pianistul român Gia Ionesco, stabilit în Canada...plus cotația excelentă din Downbeat a albumului ”Pasar Klewer”, mi-au deturnat planurile, așa încât o focalizare pe un pianist indonezian aflat în mare ascensiune mi s-a părut absolut obligatorie: întotdeauna mi-au atras atenția muzicienii care pe albume succesive caută și surprind prin ceva nou, se maturizează și se reinventează. Cu-atât mai mult în acest caz când primul album (debutul la MoonJune) fusese un succes și dincolo de Indonezia și-ar fi fost suficientă păstrarea ”rețetei” -dacă nu și a formulei ilustre (vezi mai jos)- pentru următorul material:

* Dwiki Dharmawan (p-no, keybs/Indonesia): ”So Far, So Close” (MoonJune, 2015)
* Dwiki Dharmawan (p-no, keybs/Indonesia): ”Pasar Klewer” -2 CD- (MoonJune, 2016)
....”5 STAR REVIEW IN DOWNBEAT MAGAZINE (ONE OF THE TOP JAZZ ALBUMS IN 2016)”


Observați că pe lângă alți 2 indonezieni deja consacrați tot via MoonJune Records, chitariștii de care-am mai scris pe-aici, Dewa Budjana (53 ani, ex-Gigi) și, respectiv Tohpati (Ario Hutomo) de 45 ani, apar invitați și 3 muzicieni americani respectabili și cunoscuți: basistul Jimmy Haslip (ex-Yellowjackets), bateristul Chad Wackerman (Frank Zappa, Allan Holdsworth, etc) și violonistul veteran Jerry Goodman (ex-The Flock, Mahavishnu Orchestra, The Dixie Dregs, etc). Și totuși, cu tot ilustrul ”backround” al acestora și ecourile încă ”nestinse” de la ”So Far...”, s-a întâmplat că pianistul protagonist Dwiki Dharmawan de 50 ani (împliniți în august trecut), pentru următorul album, nu i-a mai solicitat. A schimbat toți invitații pentru ceva cu totul ”diferit” și cel mai bine explică toate astea însuși muzicianul cât și promotorul său care l-a propulsat international, L. Pavkovic. Îi las pe ei să ”vorbească” și vă dau întâlnire la finalul postării pentru a focaliza puțin și pe Jerry Goodman (67 ani) cu noul și surprinzătorul album de studio din 2016 descoperit de mine chiar când rememoram sau căutam infos-uri actuale despre cei implicați.

https://dwikidharmawan-moonjune.bandcamp.com/album/pasar-klewer-24bit-882khz

”Leonardo Pavkovic describes keyboardist Dwiki Dharmawan as "one of Indonesia's most prominent musicians: a cultural icon in his homeland and accomplished pianist, keyboardist, composer, arranger, performer and peace activist. A true cultural activist and ambassador of his beloved country, Dwiki has forged a very successful thirty-plus year career, performing in over sixty countries with solo and collective projects." 
”So Far, So Close” (2015) was Dharmawan's pan-cultural, fusion powerhouse MoonJune debut, but for his second MoonJune effort, Dharmawan wanted to try something different. "Indonesia is the place of 'ultimate diversity,'" the pianist says. "Here, the urban cultures accelerate the 'acculturation' process, which generates changes in cultural patterns and creates new forms of musical expression. Pasar Klewer is the answer to my search for 'the difference,' and also a valuable answer to our modern crises and urban uprooting. The album's distinctive sound originates from an ancient Gamelan tonal system called Salendro, known in the Karawitan traditional music of the Sundanese, Javanese and Balinese. Based on the Gamelan tonal system, I also adapted, as my inspiration, other musical elements from all over the Indonesian archipelago, as well as the western diatonic system." 
"It is not always easy for me to achieve my musical journey's goal, but I always enjoy the process of the search. ”So Far, So Close” represented my musical passion as a young, growing musician; now I feel more mature in exploring my musical inspirations...and I think that this is will be never-ending journey." 
If ”So Far, So Close” and even more ambitious ”Pasar Klewar” are any indication, then this is very good news for those fortunate enough to be hearing this remarkable Indonesian artist and a group that may have come together for the very first time in the studio to play Dharmawan's music, but came ready-made with the intrinsic chemistry so important to music this intuitive/interpretive. If there's any justice in the world, the name Dwiki Dharmawan will soon be on the lips of jazz fans around the world and ”Pasar Klewar” the album that turned this Indonesian star into an internationally renowned jazz figure.





* Dwiki Dharmawan: ”Pasar Klewer” -2 CD- (MoonJune Records, 2016)
released September 27, 2016
CD1
  1. Pasar Klewer   12:13
  2. Spirit Of Peace   08:55
  3. Tjampuhan   12:57
  4. Forest   08:00
  5. London In June   04:58
CD2
  6. Lir Ilir   11:38
  7. Bubuyu Bulan   08:31
  8. Frog Dance   10:54
  9. Life Itself   06:59
  10. Purnama   06:49
  11. Forest (Instrumental)   07:59




DWIKI DHARMAWAN - acoustic piano 
YARON STAVI - upright bass 
ASAF SIRKIS - drums, udu clay percussion & konakol singing
&
MARK WINGFIELD - guitar (tunes 1, 4, 9, 11) 
NICOLAS MEIER - glissentar (tunes 2, 5, 6), acoustic guitar (tunes 8, 10) 
GILAD ATZMON - clarinet (tunes 2, 7), soprano sax (tunes 3, 8) 
BORIS SAVOLDELLI - vocals (tunes 4, 5) 
ARIS DARYONO - vocals, gamalan percussion, kendang percussion, rebab 3-strings violin (tunes 1, 2, 3, 6) 
PENI CANDRA RINI - vocals (tune 6) 
GAMELAN JESS JEGOG led by I NYOMAN WYDOD - gamelan orchestra (tune 3) 
BALINESE FROGS - (tune 8) 
Recorded in London, June 9 & 10, 2015, at EastCote Studio by Phil Bagenal.” 

* Jerry Goodman: ”Violin Fantasy” (Purple Pyramid, 2016)
De circa 30 ani nu mai auzisem ceva nou cu violonistul, de la albumele ”new age” ”On the Future of Aviation” (1985) și ”Ariel” (1986), care-mi plăcuseră mult. Canalul TV britanic ”Landscape Channel”, cât a rezistat pe la începutul anilor '90 (preluat o vreme și în Ro de primele rețele de cablu), a inclus videoclipuri cu filmări din avioane și planoare pe muzica lui J.G., dar ”minunea” n-a ținut mult...Ultima dată am auzit de violonist anii trecuți în trupa lui Billy Cobham pentru ”Spectrum 40”(th Anniversary) Live”/Tour, dar și-așa, cu greu mi-aș fi imaginat un nou album de-al său de studio. Care a apărut totuși anul trecut, unul ușor încadrabil în termenii ”sympho-prog” și de luat în seamă chiar dacă nu include ca piese noi decât tema-titlu și ”In The Realm Of Neitherworld”. Felul însă CUM sunt cântate/rearanjate cele 10 ”covers”-uri atât de diferite te face să te întrebi, la final, dacă nu cumva asta a fost o soluție mai bună decât niște originale poate fără inspirație și ecou (?)...Remarcați pe ”back cover” și invitații de soi (printre care grupul Nektar, Rick Wakeman și Tony Levin), iar în videoclipul ”live” cu Cobham, de pe la minutul 8, forma ingenioasă de chitară a viorii sale. 
În mod normal, strict stilistic, ar fi trebuit să mă ocup de acest album produs de germanul Jürgen Engler (Die Krupps) și de Billy Sherwood (din marea familie Yes) pe celălalt blog, dar am preferat să-l includ aici lângă perechea mult mai ”jazzy” a indonezianului cu care a colaborat.













miercuri, 28 decembrie 2016

Bye-bye ”dark” 2016: Guy Buttery, Building Instrument, BassDrumBone și Omar Rodríguez-López


Final de 2016. An care și-a luat un masiv tribut de muzicieni trecuți ”dincolo” -vorba lui Jim Morrison- , făcându-ne să deschidem dimineața fluxurile de știri cu teama lui ”oare și azi mai aflăm de vre-un...”another one bites the dust?”
Iar sunt rămas în urmă cu muzicile propuse a le focaliza sau măcar aminti, deși am fost mai selectiv cu ”poll”-urile oricum subiective de final de an sau chiar le-am ignorat total pe unele. Adevărul e că mă auto-cenzurez, chiar aici pe blogurile mele, renunțând la un moment dat la muzici care observ că pe termen lung nu stârnesc nicio curiozitate și interes melomanilor vorbitori de limba română (sper totuși ca ei, oricât de mulți sau puțini ar fi, să existe în anonimat mulțumiți cu ”reviews”-uri în engleză sau alte limbi cu circulație mai mare pe mapamond).
Primul artist de azi e un chitarist, alt artist la care-am dat ceasul înapoi în momentul când l-am descoperit abia cu ultima realizare (al 6-lea album), ca să-i remarc apoi prin anterioarele evoluția progresivă. Ca rezultat sunt următoarele 6 + 1 albume, ultimul fiind al unui alt chitarist sud-african din același areal stilistic și prezent pe câteva materiale ale lui Buttery:

* Guy Buttery (gtr/South Africa) - S/T (2016)
* Guy Buttery - Live in KwaZulu (2013)
* Guy Buttery - Songs from the Cane Fields (2005)
* Guy Buttery - Fox Hill Lane (2009)
* Guy Buttery (gtr) - To Disappear In Place (2011)
....A collection of outtakes, remakes, live recordings and demo's from Guy Buttery's South African Music Award winning release, "Fox Hill Lane". "To Disappear in Place" received a nomination for a South African Music Award in the "Best Instrumental" category.
* Nibs van der Spuy & Guy Buttery (cuatro, mbira, tampura, sitar, various ac-gtrs) - In the Shade of the Wild Fig (2012)
* Nibs Van Der Spuy - Beautiful Feet (2006)

De la felul incisiv și totuși melodic de atac al corzilor din primele secunde de pe ”Guy Buttery” (2016) -”Werner Meets Egberto In Manaus (feat. Vusi Mahlasela)”, titlu cu trimitere evidentă la brazilianul Egberto Gismonti- acest chitarist atrage atenția și stârnește curiozitatea lui ”ce va urma”, confiscată mie total apoi pe întregul interval al celor aproape 50 minute ale albumului, cu o muzică ce se derulează ca...”unsă” (”buttery” în eng. înseamnă ”unt/untos”). Detalii apar pe ”www.guybuttery.bandcamp.com” și la această postare de pe YouTube:


 


“Pentru mine discul ”vorbește” despre o altă Africă de Sud. Una care recunoaște tradiția dar e mai interesată în individualism găsind o nouă voce pentru a spune povestea - o Africă de Sud internațională, dacă vreți?” spune Guy Buttery, apropo și de lista măricică de invitați neafricani de pe disc.

* Building Instrument (feat. Mari Kvien Brunvoll) – Kem Som Kan å Leve (Hubro, 2016)
Hubro e o garanție în sine, chestiune care se punea acum era dacă acest trio cu material compus pentru expoziția de lucrări ale clasicului artist german, poetul și autorul de picturi, colaje și instalații Kurt Schwitters, exilat în Norvegia în perioada Germaniei Naziste, se va ridica atât la exigențele exponatelor cât și la așteptările generate de succesul albumului de debut al trioului din 2014. Mai era și ecuație separat luat ca reper și albumul de debut la Jazzland Records al vocalistei Brunvoll, larg ”internaționalizat” după ce piesa ”Everywhere You Go” de pe el a fost remixată de DJ-ul Ricardo Villalobos. Sunt multe semnale că s-a reușit  ”construirea” unui album bun, chiar dacă scurt de 35 minute, cu o muzică pe un ”no man's land” între electronica, pop organic și ceva mai mistic și fantastic”.





* BassDrumBone (Ray Anderson, Mark Helias & Gerry Hemingway) - The Long Road -2 CD- (Auricle Records, 2016)....with Jason Moran: piano (CD 1, tracks 2, 5 ,7); Joe Lovano: tenor saxophone (CD1, track 3, CD 2 tracks 1, 3)
CD 2, #4 & 5 recorded in Lausanne, Switzerland on March 11, 2013
Nu pentru vreo muzică specială am ales acest album dublu-set ce nu aduce inovații, dintre atâtea altele...ci mai ales din respect pentru muzicieni, atât luați separat cât și ca trio trombon/bas/tobe foarte bine sudat și longeviv, formulă care anul viitor va împlini 40 ani de existență: un ”drum lung” (care suntem asigurați pe site-ul trupei că va continua), presărat cu satisfacția celor 7 albume scoase la 5 case de discuri destul de diferite ca orientare, începând din 1989. De remarcat pe noul album și cei 2 invitați de calibru. Ultimele 2 piese sunt extrase ”live” dintr-un concert mai vechi din Elveția.



* Omar Rodríguez-López - Some Need It Lonely (2016)
* Omar Rodríguez-López – Nom De Guerre Cabal (2016)

Portoricanul texan OM-L și-a onorat promisiunea terminării celor 12 albume în 6 luni, cu aceste ultime 2 într-un stil mai experimental din panoplia mai largă a impresionantului ciclu. Verific pe Wikipedia și aflu că pe 30 dec. 2016 e data lansării lui ”A Lovejoy”, probabil finalul seriei. Sau poate nu, pentru că mie-mi ieșiseră 12 la numărătoare până la el...are mai puțină importanță asta, rămâne oricum o prolificitate rar întâlnită în lumea rock-ului de azi ceea ce-a realizat chitaristul care are planificate deja 2 titluri pentru început de 2017 (!)...egalat poate doar în jazz de miriapodicele proiecte ale saxofonistul John Zorn (și tot ca element statistic și asemănător celor 2 și fără a le diminua din merite: albumele lor sunt scurte, cu o medie de sub 40 min).

”La mulți ani” și să ne ”revedem” sănătoși într-un 2017 poate mai puțin încrâncenat.









P.S.: în ”tolba” virtuală de Revelion am pus pentru zilele următoare acest mănunchi pastelat de albume ”world”, sper să fiu ”in the mood” să și ascult dintre ele dacă tot s-au clasat atât de bine (mă surprinde totuși lipsa lui Guy Battery):

http://worldmusiccentral.org/2016/12/26/the-best-world-music-albums-of-2016/

* Las Hermanas Caronni - Navega Mundos (2015)
* Ana Alcaide - Leyenda: World Music Inspired by Feminine Legends- (2016)
* Noura Mint Seymali - Arbina (2016)
* Josemi Carmona & Javier Colina featuring Bandolero - De Cerca (2016)....'spain jazz-flamenco'
* Dawda Jobarteh - Transitional Times (2016)
* La Banda Morisca - Algarabya (2016)
* Maarja Nuut - Une Meeles [2016]
* Harold Lopez-Nussa - El Viaje (2016)
* Refugees for Refugees - Amerli (2016)