Matana și darul ei: COIN COIN, moneda cu 12 fațete

Are 37 ani, tatuaje pe brațe, body piercing (inele în nări), părul ruginiu în șuvițe răsucite "Rasta style", geacă neagră Denim imprimată pe spate cu figura Angelei Davis, ghete grele de infanterist în picioare...
"Ei bine, ea (Angela Davis) e unul dintre idolii mei. Tatăl meu -politolog știintific- o cunoaște personal și când eu eram doar o fetiță mi'a dat o copie din autobiografia ei. Am citit'o și cartea m'a inspirat să iau o atitudine fermă, sa vorbesc răspicat când e cazul și să fiu eu însămi".
Daryl Roberts tatăl e însă totodată și un fan de free-jazz al iconicilor Sun Ra și Albert Ayler, așa încât sunetele potente, adesea seismice ale muzicii lor erau familiare Matanei încă de la 5 ani când a luat în mână primul clarinet. Tot tatăl a inițiat'o în muzica clasică, dar când a ajuns la liceu un profesor i'a propus să cânte la saxofon în trupa școlii. "Atunci a fost un fel de declic".
În Chicago-ul natal a studiat cu maeștrii din colectivul AACM, cel mai mult cu regretatul saxofonist tenor Fred Anderson (1929 – 2010)...dar și cu chitaristul Jeff Parker (Tortoise, Isotope 217 și Chicago Underground Trio). Muzica acestor grupuri -amestecând rock, dub, electronica și improvizație- a atins coarda sensibilă a Matanei, iar asta a condus'o să facă parte din trioul de jazz Sticks and Stones, tot la începutul anilor 2000 ea apărând și pe un album al grupului Godspeed You! Black Emperor. De atunci datează legăturile ei cu artiști aflați sub contract cu casa de discuri canadiană Constellation Records.
Deși s'a mutat apoi la New York, legăturile cu "Windy City" (Chicago) au rămas puternice: albumul de debut " The Chicago Project" e coprodus de John McEntire de la Tortoise și'i etalează pe Vijay Iyer (p-no), Josh Abrams (bass), Frank Rosaly (dr), Fred Anderson (t-sax) și Jeff Parker (gtr).
Invocațiile din blues, frazarea în forță și simțul ritmic elegant devin caracteristici proprii muzicii Matanei, ea pendulând în interpretare între momente subtile și dinamice iar compozițional preluând din moștenirea avangardiștilor ei preferați Ornette Coleman, Henry Threadgill și a poligloților Tortoise.
Viața și cariera n'au fost lipsite de probleme în trecutul recent: dacă ea, Matana, are un prenume de sorginte ebraică (însemnând "gift", adică "dar", "talent", "înzestrare") mai puțin suspectat, fratele ei cu prenume arab a avut multe necazuri după momentul 9/11.
În Chicago i s'a cerut odată întrun grup să danseze și să'și scuture fundul, chiar dacă era vorba de o piesă a lui John Coltrane interpretată la saxofon...și în general a fost tratată acolo mai mult pentru cum arăta decât pentru cum cânta. Deși jazzul e o artă liberală care predică egalitate pentru toți, femeile în jazz -mai ales cele care nu sunt vocaliste și/sau pianiste- simt încă povara unor arhetipuri. Industria e condusă de bărbați pentru bărbați: de la o femeie încă se așteaptă să facă "ochi dulci"...Mi se mai întâmplă pe la "soundchecks"-uri să fiu întrebată și acum dacă sunt vocalista trupei și asta mă enervează la culme."No, motherfucker, I am a saxophonist! Just wait and listen!"
De prin 2005 lucrează la proiectul epic COIN COIN, un impresionant concept muzical al experienței umane demarat din căutările originilor propriei ei familii în Anglia, Irlanda și Franta și din fascinația din copilarie pentru stafii, spirite, spiriduși, obiecte antice și podoabe rituale, cu urmele și diversele povești pe care acestea le'au lasat. COIN COIN se mai dorește și o istorie a sclaviei în America în 12 capitole și cum asta a condus și afectat viețile afro-americanilor din sec. XX.
"Hotel2Tango" din Montreal/Canada a fost studioul unde împreună cu 15 muzicieni, Matana în cuplu vocal cu Gitanjali Jain a "țesut" povestea capitolului 1: "Gens de couleur libres" [Constellation; 2011].
A fost un "performance" de 90 minute redus pe CD la 1 oră, "Libation for Mr. Brown: Bid em in…" fiind tema centrala: un gospel-blues de 15 minute cântat în stil "acappella" și rememorând o licitație cu vanzare de sclavi. Iar finalul, dedicat mamei sale, se numește "How Much Would You Cost?"...titlul lăsând loc răspunsului în continuarea ciclului din care a apărut între timp și capitolul 2: "Mississippi Moonchile" (Constellation, 2013).
Realizat de data aceasta cu o formulă restrânsă de 6 muzicieni din New York , este vorba de un material și mai închegat conceptual, cu Matana la voce și alto-sax...Shoko Nagai (piano), Jason Palmer (trumpet), Thomson Kneeland (double bass), Tomas Fujiwara (drums) și Jeremiah Abiah (operatic tenor voice).
"COIN COIN e unul dintre acele discuri originale și complexe ancorate atât în tradiție cât și vizionare pe care l'ai așteptat chiar fără să ști că ți'l dorești" scria un critic, iar revista germana Jazzthetik sublinia: "Coin Coin face parte dintre cele mai importante albume de jazz din ultimii 10 ani. Dacă Matana o ține tot așa ea va deveni cu siguranță portavocea feminină pentru o nouă scenă a jazzului, refractară și conștientă politic."
Artista folosește o practică compozițională numită PSQ-Panoramic Sound Quilting și o instalație proprie de sunet COIN COIN Happenings, așa încât și aparițiile "live" cu aceste prime 2 capitole sunt adevărate experiențe multi-media.
“There are some things I can’t tell you about…” șoptește Matana întro împletitură de stări și sentimente evocate de cap. 2:  putere, mândrie, rușine, suferință, empatie, elogiu, eliberare și transcendență, în sensurile cele mai largi și specifice, ceea ce conferă materialului brut o altă captivantă frumusețe.

http://www.theguardian.com/music/2008/feb/08/jazz.urban
http://www.music.ucc.ie/index.php?/events/comments/matana_roberts_coin_coin
http://cstrecords.com/matana-roberts/
http://www.banffcentre.ca/faculty/faculty-member/3927/matana-roberts/
http://inthesetimes.com/article/12279/matana_roberts_genealogy_of_jazz#13814806883741&action=collapse_widget&id=4019274

<iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/-UKRVs2N6OU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Médéric...și cornetul său de buzunar

Are un pronume de memorat, dacă ne gândim la americanca pianistă & vocalistă...Meredith Monk.
La 43 de ani nu este un compozitor remarcabil precum Michel Portal sau Louis Sclavis cu care a colaborat, dar în jazzul de astăzi asta nu e o condiție obligatorie a unui adevărat artist original. Altele sunt deocamdată atuurile lui Médéric Collignon: maniera cu totul aparte de adaptare și interpretare cu grupul propriu a temelor unor Ennio Morricone, Miles Davis sau Robert Fripp/King Crimson, dincolo de contribuții cu mai multe instrumente și cu intervenții vocale în formule diverse ale altor muzicieni au făcut ca Victoires du Jazz (forul suprem anual de decernare a excelențelor din jazzul francofon) să-l alegă "revelația instrumentală a anului 2007", "artistul", respectiv "albumul anului" în 2010 și 2013. E vorba de același artist care câștigase și marele premiu al discului cu albumul "Porgy and Bess", decernat de academia Charles-Cros în 2006...iar din martie 2009 devenise și "Cavaler al Artelor și Literelor".
Iată că dacă'i vorba de "Franța" si de "trompetă", Erik Truffaz (53 ani) nu rămâne singurul la care să ne gândim...iar dacă luăm doar perioada ultimilor 5-6 ani, poate nici chiar primul...
De fapt o rudă apropiată a trompetei, cornetul de buzunar cu pistoane este instrumentul predilect al lui Médéric (vezi desenul)

Modul lejer și suplu în care este folosit acesta, plus folosirea vocii în improvizații, tehnicile de scat, beatbox, vocalizele în registru înalt "suraigu", "învelite" de efecte electronice pentru a deforma, amplifica sau modula vocea...iată elemente care îl identifică ușor si îl particularizează pe francez...iar în funcție de cerințe el poate la fel de facil aborda cornetul dublu, flügelhornul, trompeta cu valvă, claviaturi, percuții electronice sau instrumente-jucărie. "Ascuțimile" atinse cu cornetul sunt dublate de cele ale vocii uneori în translatări insesizabile, amintind de tehnicile germanului Theo Bleckmann sau ale americanului Mike Patton (Faith No More, Mr. Bungle, Fantômas, Tomahawk, etc), iar stăpânirea diverselor genuri - de la funk, hard-rock, jazz-rock...până la genul clasic contemporan al unor Olivier Messiaen și Edgar Varèse- conduc spre un jazz inovativ, mereu imprevizibil și plin de energie și spontaneitate, precum și abordarea și melanjul în proiecte alternative cu alte forme artistice: slam, balet, teatru, basm, operă...
”De la Miles Davis am învățat că nu mai există democrație în muzică” -se confesa Médéric întrun interviu din 2011- punctând că aranjând și adaptând piese vechi el este interesat de actualizarea lor, evitând să facă un jazz "necrofil" în acest omagiul adus epocii electrice revoluționare din debutul anilor '70, albumul "Shangri-Tunkashi-La" (Plus Loin Music, 2009).
"Nu există un singur fel de a face muzică. Și apoi trebuie ca ea să placă publicului și în același timp să și provoace, chiar să sperie! Adrenalina îmi face mare plăcere. Uneori eu îi avertizez: "atenție, asta va fi tare" sau "asta va exploda"...și ei trebuie să accepte regulile mele de joc."
Prezența sa de spirit și plăcerea de a improviza s'au manifestat și când în timpul unor concerte s'au întâmplat pane de curent, iar nașterea grupului Jus de Bocse a avut loc urmare a unui accident de mașină, povestit aici:
"http://www.crisscross-jazz.com/2010/03/31/criss-cross-rencontre-collignon-mederic/#more-6563".

Dintre participări/colaborări, vă recomand câteva albume/proiecte pe care veți descoperi și alți muzicieni interesanți:

"Sereine" (Label Bleu, 2001) al chitaristului Claude Barthélemy.
"Napoli's Walls", (ECM, 2003) - Louis Sclavis
"Human Songs" (Emouvance, 2006) - New Lousadzak (lider basistul Claude Tchamitchian)
"Addict" (Chief Inspector, 2006) - Collectif Slang
"Camisetas" (featuring Jim Black) (Chief Inspector, 2007) - Camisetas
"Scirocco" (Jazzwerkstatt, 2009) - Wanja Slavin (saxes, clarinet) Quintet
"Crouch, Touch, Engage" (Naïve Records, 2009) - Andy Emler (piano, organ) MegaOctet [CD + DVD]
"Guillaume Perret (saxes) & the Electric Epic" (2012, Tzadik)

...alături desigur de cele 3 albume ca lider al propriei trupe:

Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "Porgy and Bess" (Minium, rec. 2004, rel. 2006)
Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "Shangri-Tunkashi-La" (Plus Loin Music, 2009)
Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "À la Recherche du Roi Frippé" (Just Looking Productions, 2012)


 

Septembrie...pentru bateriștii John Hollenbeck și Harris Eisenstadt

E o lună inspiratoare, dar nu pentru oricine...în cazul muzicienilor americani oricum o lună mai specială începând din 2001...
The Claudia Quintet: "September" (Cuneiform, 2013) este ultimul album al grupului bateristului bandleader și compozitor John Hollenbeck (45 ani), un jurnal personal de idei, impresii și senzații transpuse muzical. Din 2001 John și-a propus ca în fiecare an câte 4 săptămâni din aglomerata sa agendă -în special cele din luna septembrie- să fie dedicate compoziției, să convertească astfel reziduurile traumatice întro creație umanistă. "Am fost interesat în mod special -explică el în booklet- cum un act non-violent de compoziție tămăduitoare ar putea ajuta pe cineva să devenă mai bun și mai profund"...iar septembrie este o lună minunată de tranziție dinspre vară spre toamnă, echivalentul lui joi -ziua favorită din săptămână a artistului- Thursday fiind de altfel laitmotivul sărbătorit  în cântec al primului album The Claudia Quintet. ("Rising Star Acoustic Jazz Group" în clasamentul criticilor revistei DownBeat din 2008).
Au fost așadar în septembrie "retrageri", momente de "alone time" obținute chiar prin vizite la reședința câte a unui muzician, acolo unde a fost posibil. Ziua era petrecută afară iar serile la adăpost de frig. E vorba în acest caz de Blue Mountain Center din munții Adirondack -nordul statului New York- locul mirific cu oameni incredibili față de care autorul dorește ca prin muzică să-și manifeste profunda sa gratitudine.
Datele din titluri (altele decât 11...) reprezintă momentele când compozițiile au demarat sau au fost finalizate, ușor astfel și de salvat ca fișiere în computer, în timp ce subtitlurile se referă la principala idee a piesei sau uneori doar la primul lucru, muza care l'a inspirat în începerea compoziției.
Celălalt principal obiectiv al acestui set  a fost crearea unei muzici care poate fi comunicată și interpretată fără folosirea partiturilor scrise: "Simt că cu cât sunt mai capabil să lucrez piesa fără notații pe pagină, cu'atât mai ușor poate fi pentru grup s'o învețe și s'o memoreze fără înscrisuri. Suntem puțin mai fericiți și ne simțim mai confortabil întro lume fără suporturi de pagini."
Preferatele mele de pe album, piesele 04."September 29th 1936 "Me Warn You" și 08."September 24th Interval Dig". Componența Claudia Quintet:
John Hollenbeck: drums, percussion; Red Wierenga: accordion; Chris Speed: clarinet & tenor saxophone; Matt Moran: vibraphone; Drew Gress & Chris Tordini: acoustic bass.

Pentru mai tânărul dar la fel de activul Harris Eisenstadt (38 ani) -deasemeni baterist bandleader și compozitor, canadian de origine și stabilit tot la New York- acest septembrie a însemnat lansarea lui "Golden State" (Songlines, 2013), al 15-lea album ca lider din 2001. După ce, printre anterioarele proiecte se remarcase și cu..."September Trio" (Clean Feed, 2011).
"Eisenstadt își formează încontinuu noi formule pentru a se potrivi cu varietatea de muzică pe care o are în cap" -observa criticul Jim Macnie de la revista Village Voice, aceasta ultimă formulă continuând mai vechile Fight or Flight, Ahimsa Orchestra, The All-Seeing Eye + Octets, sau Woodblock Prints.
Influențat de Led Zeppelin's John Bonham și apoi de tobarii de jazz Tony Williams, Elvin Jones, Tony Oxley și John Stevens, H.E. a  intrat sub tutela lui Barry Altschul, a studiat percuția în Africa și a lucrat cu Wadada Leo Smith, cu musicieni din Bali, Gambia, Ghana, Morocco, Iran și Senegal...și a contribuit la coloane sonore pentru filme precum "Perfect Film", "Work", "The Wedding Crashers", "The Hebrew Hammer" și "Dahmer"...iar muzical jazzul său a luat o direcție camerală sugerată de Eric Dolphy - de unde a împrumutat ideile de tempo, formă, armonie și melodie; de Yusuf Lateef - cu care a avut chiar șansa să și colaboreze-...și de gruparea AACM, incluzând desigur și pe mentorii deja amintiți Leo Smith și Barry Altschul.
"M'am gândit de data aceasta -declară artistul- la sunete, texturi și personalități muzicale care mă interesează, mai ales la combinația fantastică de flaut cu bassoon. Mi'am dorit să le combin întrun mic grup pe Sara (Schoenbeck) și pe Nicole (Mitchell) de mult timp, după ce le'am auzit în (Anthony) Braxton 12tet, iar basistul Mark Dresser reprezintă oricum o forță singulară care face ca orice grup în care apare să sune gigantic...așa încât am plănuit piesele în avantajul calităților lor de interpreți și improvizatori, indiferent dacă în momente solistice, improvizații de grup, în părțile scrise interpretate uneori strict, alteori complet liber".
Un album conceput pe ideea de narativ abstract, neprogramatic...și precedat de o singură repetiție, 2 concerte și o zi de lucru în studio.
Cu'atât mai bine venit acest album cu bassoon-ul Sarei Schoenbeck în prim plan, cu cât recent ne'a părăsit una dintre puținele specialiste ale acestui instrument (vezi imaginea), scoțianca Lindsay Cooper (ex-Henry Cow, News From Babel, etc).
Recomandabile, dintre albumele anterioare ale lui H.E.:
"Guewel" (Clean Feed, 2008)
Ciclul "Canada Day": vol. I (2009);  II (2011) și III (Songlines, 2012)
"September Trio" (Clean Feed, 2011)
Harris Eisenstadt / "Ombudsman": "Canada Day Octet" (482 Music, 2012)
...și acesta, descoperit la circa o lună după postare:
Harris Eisenstadt September Trio: "The Destructive Element" (Clean Feed, 2013)
     (Harris Eisenstadt, drums; Ellery Eskelin, tenor sax; Angelica Sanchez, piano)

Harris Eisenstadt este anunțat peste doar 2 zile -4 octombrie 2013- pe afișul festivalului sibian "Jazz &...More" IX, în componența grupului The Convergence Quartet