luni, 25 noiembrie 2013

Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia"...

Revenirea în actualitate a unor muzicieni de valoare cu activitate sporadică -cu'atât mai mult în cazul celor cu hiatusuri mai mari- îmi dă ocazia să'i portretizez aici. Una cât se poate de meritată în cazul lui Henry Kaiser (născut pe 19 sept. 1952 în Oakland/California), cu a cărei muzică luam contact odată cu alți pionierii din primul val de noise-jazz din anii '80. Impactul era atunci similar cu cel produs de Elliott Sharp sau Bill Frisell, alți doi artizani ai corzilor din trendul atât de inovativ expus și vizual în apariții "live" în vitrina magazinului de prezentare al unei foste fabrici dezafectate, Knitting Factory din New York.
"Hope You Like Our New Direction" (Reckless Records, 1991) era albumul solo -primit pe o casetă audio de la un bun amic meloman emigrat din Reșita în Germania zona Köln - care m'a convins instant de valoarea, eclectismul și chiar de inovațiile aduse de chitarist: aranjamente și acompaniamente ingenioase, chitare cu sunet "flotant" unic și original, cu efecte fuzz, distors, delay, echo, etc...folosite moderat în piese inspirate cu o durată medie optimă de 4-5 minute, bonus-uri consistente la variantele pe CDuri, producție ireproșabilă. Când totuși piesa e mai lungă și un efect anume domină atmosfera, asta se întamplă cu un sens: pentru a sublinia un titlu, o idee, un mesaj anume, un "feeling".
Materialul pe "Hope..." de tip compilație, chiar dacă e plin de covers-uri, oferă 16 piese fără plictiseală sintetizând parcă acumulările în cei circa 12 ani de la debut...dar privind totodată și spre viitorul decadei anilor '90 care începea, doar se numeste: "Sperăm să vă placă noua noastră direcție". Între piese, o inedită și extinsă versiune improvizată de 9 minute la hitul lui David Essex "Rock On" ...sau varianta supusă aceluiași tratament a cunoscutei "California Dreamin'"...Chiar și în cazul imixtiunilor în arealul pop/mainstream, Henry Kaiser rămâne interesant...și cu'atât mai mult în piesele proprii.
Nu doar încadrările stilistice sunt anevoioase -ceea ce e valabil cam la toți cei despre care puteți citi pe acest blog- dar în cazul particular al lui Kaiser se mai adaugă și o discografie pe cât de numeroasă pe atât de stufoasă, dacă nu chiar labirintică...cu unele albume apărute în tiraje și la case de discuri mici, poate dispărute între timp...sau chiar cu materiale "unreleased" (ca dublul set cu muzica grupului Grateful Dead "Henry Kaiser Plays Dead (2009)...Pe lângă multe alte colaborări mai ales în formule de trio, are albume tribut -de ex. "Nikola Tesla High Scool"- și coloane sonore pentru filme și TV shows. Pentru "Encounters at the End of the World" al lui Werner Herzog, compus și interpretat în 2007 împreună cu David Lindley, a obținut ca producător o nominalizare la premiul Oscar și a câștigat un Grammy cu coloana sonoră la "Beautiful Dreamer", tribut adus lui Stephen Foster. Numele îi apare pe peste 250 albume, iar la una dintre casele de discuri -Metalanguage Records- Kaiser e co-fondator și actionar încă din 1977.
"Live, Love, Larf & Loaf" (Rhino Records, 1987) semnat French, Frith, Kaiser & Thompson și  "Invisible Means" (Windham Hill Records, 1990) al aceleiași formule de quartet, sunt 2 albume care'l fac cunoscut unei audiențe mai largi, fiind vorba aici, pe langa "guru"-ul free-rockului Fred Frith și de bateristul John "Drumbo" French din Magic Band a regretatului Captain Beefheart și de Richard Thompson, pilon de bază în folk-ul britanic cu sau separat de Fairport Convention.
Deloc inferior dar ceva mai puțin cunoscut este și  "Crazy Backwards Alphabet" (John French, Henry Kaiser, Michael Maksymenko, Andy West) (LP 1987, CD 1992, SST Records)...un proiect așadar tot în cuartet, dar de data asta cu Andy West -basistul de la Dixie Dregs- plus un fost hocheist de top din naționala Uniunii Sovietice (!) emigrat în Suedia după ce a suferit lovituri care l'au silit să lase crosa și să pună definitiv patinele în cui...și care s'a convertit în noua sa țară de reședintă în muzician, baterist și vocalist de rock post-Beefheart...Și în grupul său propriu, trioul suedez Kraldjursanstalten etichetat "post-punk avant-prog" dar și în acest cuartet el aduce în muzică prin cum bate la tobe și intervine vocal, atmosfera cu multă adrenalină și tensiunile din meciurile de hochei.
Revenind însă la Kaiser, ca să nu deviez prea mult: este tipul acela de muzician la care'ți rămâne permanent de descoperit încă ceva...și care dacă ne reamintește totuși de cineva mai cunoscut, atunci e vorba tot de chitariști majori, de ex. Allan Holdsworth sau David Torn. Nu'i deloc surprinzător acest nivel dacă parcurgem fie și doar parțial lista asocierilor. Cu avangardiști ca Mike Keneally, Elliott Sharp, Fred Frith, Nels Cline sau Jim O'Rourke are albume/proiecte comune (ex. Mistakes, Psychedelic Guitar Circus)...iar cu David Lindley o trilogie realizată după un sejur al celor doi în Madagascar, cu invitați muzicieni locali.
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn: "Invisible Rays" (2011) îl alătură recent întrun regal avant-prog. membrilor din Kaipa -bateristul Morgan-, respectiv King Crimson (între 1994 și 2003): Trey Gunn cu ale sale ingenioase și voluminoase Warr guitar și Chapman stick.
Acum când scriu am în fundal vâscosul tribut adus în duo cu Killick Hinds lui Nikola Tesla...album cu sound & lyrics exact pe măsura arhetipului inventatorului clasic al curentului alternativ AC care dobândise reputația de "mad scientist": cele 8 titluri diferite ale pieselor par a fi o familie de cuvinte terminate toate în "ark", iar partenerul său contribuie și el la întreaga bizarerie cu chitare unicat manufacturate de Fred Carlson , respectiv Big Red harp guitar și H'arpeggione (18 corzi).
Printre cei cu care a colaborat se numără și nume mai cunoscute, claviaturistul John Medeski și maestrul indian la tabla, Zakir Hussain.
Dacă aceste detalii care acoperă doar o mică parte din cariera sa -vârful iceberg-ului- vor fi suficiente să vă trezească curiozitatea descoperirii noului "Requia and Other Improvisations for Guitar Solo" (Tzadik, 2013), atunci tot efortul meu de rememorare, selecție și adaptare a meritat.
Noul album este un tribut exclusiv chitaristic adus câtorva muzicieni/compozitori avangardiști clasici, unii recent dispăruți, majoritatea chitariști și toți foarte importanți și decisivi pentru formarea și definirea sa artistică. Fiecare temă îi include explicit în titluri iar soundul și stilul e influențat -de la minimalism serial, improvizație liberă, "new music", rock industrial, progresiv, noise-jazz, fusion...până la blues clasic- de către respectivii, printrun set numeros electro-acustic mereu în schimbare: de la Robbie Basho la Randy California (din grupul Spirit), trecând prin etnomuzicologul Fredric Lieberman, "saturnienii" Sun Ra, Karl Heinz Stockhausen și Morton Feldman, colaboratorii chitariști ai lui Miles Davis, Pete Cosey și Sonny Sharrock, japonezii Masayuki Takayanagi & Toru Takemitsu, bluesmen-ii Blind Joe Death și Hubert Sumlin.
Singura excepție e cea a chitaristului John Fahey, poate cel mai influent predecesor și model, al cărui nume nu apare în vreun titlu, dar care se ascunde subtil atât pe coperta CDului (în poza cu grila chitarei sale preferate) cât și în titlul "The Transfiguration of Blind Joe Death", album din 1965 al lui Fahey despre un bluesman fictiv de la care autorul ar fi învățat chitara.
Ca membru al primei generatii de liber-improvizatori și figură centrală a scenei muzicale din zona Bay Area începând cu finele anilor '70, cu un stil personal înglobând Rock, Blues, World Music, Folk, Jazz, Clasic, etc, Henry Kaiser reușeste fără overdubs să rămână și pe acest album același surprinzător "American Maverick".
Pasiunile sale adiacente: scafandru cercetaș și videograf submarin, călător intercontinental și regizor de film.
Din combinația acestora a rezultat ceea ce puteți vedea și asculta mai jos...video & music: Henry Kaiser
Iată și setul de albume folosit la articol și câteva recomandări din același stil:

Henry Kaiser - Hope You Like Our New Direction (reckless, 1991)
Henry Kaiser & David Lindley - Encounters at the End of the World -O.S.T. Werner Herzog's movie- (2007)
Henry Kaiser & Killick Hinds - Nikola Tesla High School (2012)
Henry Kaiser - Henry Kaiser Plays Dead -2CD- Unreleased (2009)
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn - Invisible Rays (2011)
Kraldjursanstalten (Michael Maksymenko trio/Suedia) - Nu Ar Det Allvar/Voodoo Boogie 1980-81 (1981)
Michael Maksymenko & Kropparna (Suedia) - Nu Kan Det Sagas (1985)

Glenn Jones (gtr) - My Garden State (2013)
Don Bikoff (gtr) - Celestial Explosion [LP 1968, CD 2013]
Nils Frahm - Spaces -live/studio- (Erased Tapes, 2013)
Daniel Bachman (gtr) - Jesus I'm a Sinner (2013)
...si albumele/proiectele anterioare ale lui Daniel Bachman 2011-2012



 

http://thehenrykaisercollection.blogspot.ro/

marți, 19 noiembrie 2013

Arhaic și futuristic simultan: Satelliti duo

...Un amestec neortodox greu definibil, experimental, "heavy" electronic și eclectic...Miles & Techno...dar un mix care "merge": departe de pop, Satelliti ne propune un voiaj întrun cosmos "dark", emoțional cu urcușuri și coborâșuri...fără îndoială o muzică pentru minte.
Duoul italian Andrea Polato și Marco Dalle Luche provine din micul oraș Bolzano și pleacă de la Miles Davies, era "Bitches Brew"/Joe Zawinul ...trece prin claviaturi de tip Herbie Hancock perioada albumelor "Mwandishi" și "Sextant", inserează armura tobelor de jazz rock à la Fred Maher din grupul Massacre și electronici din perioada timpurie Cabaret Voltaire, dar adaugă și bituri dansante techno mai actuale ca la Goldie, Mogwai sau Underworld, zgomote și momente de contemplație. "Tribal funk", "Drum & Bass", "Industrial Hip-Hop" și desigur "Italio-House" sunt alte inserturi stilistice detectabile intro piesă sau alta, uneori doar în câte vreun scurt pasaj.
Deloc întâmplător: "Zawinul și Herbie Hancock sunt doi dintre claviaturiștii mei preferați" -spune Marco- "Zawinul este chiar cel mai diferit față de toți ceilalți...really unique".
Im Magen Des Kosmos a fost debutul londonez al celor doi, dar ei doreau ceva diferit, mai agresiv...Krautrock-ul  lui ‘Spoon’ a germanilor Can și acid techno fiind stilurile care puteau să le aducă decibelii în plus pentru "o muzică" -zice tot Marco- "ce se schimbă lent și care transpune pe ascultător în altă parte, undeva. Îmi plac piesele lungi cu puține variații și chiar fără melodie, doar repetiție."
Numele albumului -explică Andrea- vine de la “transistor”și “sister”, semnificând omenescul încorporat în electronic...iar înțelesul numelui trupei este acela că cei doi sunt sateliți în jurul planetei principale care este Muzica.
Ce i'a îndreptat spre muzică în anii '90? Curios, pe Andrea un Tv Show cu Madonna din 1992 iar pe Marco DVDul cu filmul "Pink Floyd Live At Pompei".
O oarecare experiență s'a acumulat și în ceea ce privește aparițiile live, unde Satelliti și'au câștigat deja fani din zone stilistice foarte diverse ca dance, techno, metal, electro-jazz sau kraurock.



 Satelliti: "Transister" (Cuckundoo Records, 2013)

luni, 18 noiembrie 2013

HA(jouj) + (dou)DOUK = HADOUK


Numele rebusistic al grupului vine așadar de la instrumentele principale ale celor 2 fondatori, Didier Malherbe și Loy Ehrlich: aliterarea primelor 2 litere de la Hajouj (sau Guembri) -un bas marocan cu 3 corzi făcut din lemn scobit și piele de capră- și a ultimelor 4 de la doudouk, instrument de suflat cu origini în Armenia, din lemn de cais, mai cunoscut datorită unor maeștrii precum Djivan Gasparian sau Levon Minasian (vezi în imagini)...Cei doi interpretează și la flaut, ocarină, clarinet și saxofon soprano (Malherbe), respectiv kora, sanza și keyboards (Ehrlich). Ca niște vechi amici: odinioară în anii '70 ei împărțeau același afiș la concerte și festivaluri, Malherbe cu grupul Gong iar Ehrlich cu mai puțin cunoscutul Crium Delirium.
Dar abia prin 1995 scot împreună un album în duo denumit chiar "Hadouk", continuă apoi în 1998 cu "Desert Lands" iar odată cu cooptarea unui baterist se naște cu'adevărat Hadouk Trio, cu 4 albume de studio, 2 "live" și câteva DVDuri - toate scoase de casa Naïve Records în circa 11 ani (1999-2010).
Franco-americanul Steve Shehan era noul venit care s'a ocupat de percuții: djembé, congas, darbouka, hadgini, udu, sanza, hang, etc.

Stilistic vorbim de un "world jazz" cu influențe în special din spații nord-africane (Loy Ehrlich a stat o vreme în Maroc), pe alocuri cu fler ambiental, chiar "new age" și fără a omite încărcătura și valențele "fusion" aduse de Didier Malherbe din experiența atât de solidă și de lungă durată de la Gong... . Pentru a colora și mai mult peisajul, mai apar pe alocuri invitații: o voce feminină, un contrabas, o trompetă, o chitară...Hadouk Trio a fost ales "grupul anului" la ceremonia "Victoires du jazz" din 2007. 
Alți critici consideră muzica Hadouk Trio/Quartet o explorare dincolo de frontiere și clasificări, diferit de exponenții mai mediatizați ai mișcarii orientale în jazzul din Hexagon al ultimilor ani: Tigran Hamasyan, Dhafer Youssef, Avishai Cohen, Ibrahim Maalouf... 
Certă rămane geometria variabilă și flexibilitatea formulei care face ca în 2013 să vorbim de un cuartet: Steve Shehan a plecat să se ocupe de proiectul său solo fiind înlocuit de Jean-Luc Di Fraya, cel care alături de percuții adaugă și intervenții vocale...iar chitara devine un instrument permanent în mâinile lui Eric Löhrer pe noul "Hadoukly Yours" (Naïve, 2013), respectivul inserând și momente la lapsteel, banjo și cavaquinho.
Noii veniți se implică și componistic la câteva dintre teme.
Piesa de deschidere "Chappak" este dedicată memoriei lui Ravi Shankar iar una dintre suitele în 2 părți, "Bora Bollo" este inspirată de numele unui personaj din romanul "Marți" a lui Herman Melville (cealaltă suită -favorita mea- fiind "Suit Cabaline"). Albumul se încheie cu singurul cover, banjoul imprimând un fler country clasicului "Blueberry Hill".
"Muzicalitatea și virtuozitatea sunt ca deobicei mereu la randevú, navigând între sonoritățile jazz și "world". Lejeritate, reverie, balade și voiaj în Orient și Africa...puse pe această delicată carte poștală muzicală denumită nu fără umor, "Hadoukly Yours"...scrie revista Nouvelle Vague, cotând albumul cu 4 steluțe din 5 (http://www.nouvelle-vague.com/hadouk-quartet-hadoukly-yours/).
 "Serenitate, cântece onirice și aeriene se degajă din acest univers seducator de un șarm letargic"...este descrierea publicației Djam (Le Jazz en papier recyclé)
 (http://www.djamlarevue.com/hadouk-quartet-hadoukly-yours/)











marți, 12 noiembrie 2013

"Elefanți japonezi" cu numărul magic 20

Dacă acest blog nu'și propunea ancorarea în prezent, atunci printre numele despre care a'ti fi citit pe aici s'ar fi aflat originali incontestabili fără realizări neapărat recente precum Penguin Cafe Orchestra, Kip Hanrahan sau L'Orchestre de Contrebasses. Ele merită oricând portretizate iar când o voi face n'o să insist pe informații  pe care vi le oferă surse gen Wikipedia ci pe amintiri personale, momente, persoane și evenimente asociate impactului pe care l'a avut albumul X sau Y...mai ales primele materiale muzicale prin care luam contact cu acești artiști inovatori cu ponderea discografică majoră în anii '80 și '90.
Prezentul însă nu mă lasă: sunt atâtea apariții interesante noi care merită atenție încât pe acești (așa-ziși) "clasici" îi tot amân...
Japonize Elephants: "Mélodie Fantastique" (self produced, 2012)...album chiar dacă apărut la finele anului trecut, este pentru mine una dintre revelațiile toamnei. Al 4-lea al trupei din Bloomington/ Indiana care cântă de aproape 20 de ani, numără acum 20 membrii interșanjabili și care s'a autoproclamat "old-time Eastern honk orchestra" cu o Fiesta muzicală de cabaret fuzionând folk Hillbilly din Apalași, Mariachi, Klezmer, sunet cinematic și circ francez...un combo extins influențat de umorul absurd dar profund al lui Frank Zappa, de jazzul lui Charles Mingus, de parfumul de whiskey al lui Tom Waits și de country-ul lui Willie Nelson....caravana Gypsy ajungând cu mare viteză ca întrun dans funambulesc până în Balcani și Orientul Mijlociu.
"A modern American experience...Stanley Brothers meet Zappa, the tenor sax meets the glockenspiel"...se scria în Denver Post, remarcându'se și paleta largă de instrumente folosite de grupul cu un sound de un înalt vocabular armonic și melodic și totodată imediat recognoscibil.
Audiția celor...ați ghicit, 20 de scurte piese atât de imprevizibile -povestind despre călătorii spațiale, dans, curățătorii chimice, pirați, autobuze, whiskey și lilieci- invită nu numai la căutarea celorlalte albume anterioare (din care primele două apărute la casa Secretly Canadian), ci și a altor nume asociate componenților Elefanților Japonezi, cum este grupul Beat Antique.
Iată cine sunt pe cei 2 membrii fondatori cu experiențe anterioare în câteva grupuri de jazz experimental din Chicago:
Sylvain Carton: guitar, vocals, alto sax, bass clarinet, bari sax, tenor sax & flute
David Gantz: junk percussion, vocals




<

joi, 7 noiembrie 2013

"Powerplay"...

...sau cum am mai putea numi "piesa de rezistență" a acestui blog...dacă ar trebui să existe neaparat vreuna -zic mai bine haideți s'o numim "mascota" blogului: "Norrgarden Nyvla" - Fred Frith ..."From Friths 2nd solo album Gravity (1980)", aici în varianta camerală:
<iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/Dj0wlKlbGTc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Anii '80 rămân unici și irepetabili în conturarea, definirea și definitivarea free-rockului și a curentului Rock In Opposition (R.I.O.), trend al cărui personaj central a rămas ca grup Henry Cow iar ca artist multiinstrumentist, profesor autodidact și mentor, același Fred Frith.