luni, 25 aprilie 2016

Din colectivul ”Frăția pentru expresia ritmic integrată” (U.K.), azi despre Melt Yourself Down și Zun Zun Egui


F-IRE ("Fellowship for Integrated Rhythmic Expression") Collective s-a format la Londra și există de prin 1998, incluzând ca întro familie membri din trupe foste sau actuale precum Acoustic Ladyland, (Seb Rochford's) Polar Bear, Zun Zun Egui, Sons Of Kemet, The Heliocentrics, The Comet Is Coming (de care m-am ocupat în postarea trecută). Bateristul Seb Rochford (pe care la Gărâna XVIII în 2014 l-am văzut în Andy Shepphard Trio Libero (Anglia/Franţa), cu Andy Sheppard – sax, Michel Benita – contrabass și Sebastian Rochford – tobe) este prezent în câteva dintre acestea și el a fost influențat printre alții, de recent dispărutul Prince...ceea ce deja ne duce cu gândul la genul muzical distinct Funk.
Numit nu întâmplător (**) după un album ”obscur” apărut doar în Japonia în 1988 cu eroul scenei new-yorkeze ”No-Wave” saxofonistul James Chance sub numele James White & The Blacks, Melt Yourself Down este cel puțin a 3-a trupă la rând în care sunt etalate talentele saxofonistului Pete Wareham, după Polar Bear și Acoustic Ladyland unde-a fost coleg în ultimii circa 8-9 ani cu același baterist Seb Rochford.



Ascultând noul album Melt Yourself Down, primii care mi-au venit în minte au fost localnicii Blazzaj în formula inițială cu Edi (Eduard Jak) Neumann, prin dominanta sax și voce în sound-ul general...iar al 2-lea Snarky Puppy, prin accesibilitatea imediată a pieselor (apropo, aceștia au și ei un nou album, ”Culcha Vulcha”, atins la prima ”vedere” de un suplimentar fler ”new age”).  Despre vocalistul chitarist creol cu origini mauritane Kushal Gaya, trebuie spus că între debutul din 2013 cu M.Y.D., un ”live” din 2014 și acest al 2-lea album de studio, a avut o evadare ca lider în formula Zun Zun Egui din Bristol, alături de claviaturistul japonez Yoshino Shigihara și nou-veniții  Adam Newton (bass) și Stephen Kerrison (gtr), pentru albumul:
Zun Zun Egui (Bristol): ”Shackles Gift”/ ”Cătușele cadou" (Bella Union, 2015)....despre care Q Magazine scria în numărul din februarie 2015 (pag. 117) că ”sună expansiv deși cumva blocat în propriul său mic univers, gândind global și acționând local”. Eu aș mai adăuga și faptul că mai sună și fluent și închegat și că, înlocuind saxofonul cu chitara, mai toate însușirile lui Melt Yourself Down ce urmează enumerate mai jos se reproduc și în acest proiect sub dominanta voce a lui Gaya, asociat de cineva anvergurii lui David Byrne de la Talking Heads din cariera solo, albumele ”world”.



Revenind la ”Last Evenings On Earth” (The Leaf Label, 2016) numit oarecum rău prevestitor astfel după o colecție de scurte povestiri ale romancierului chilean Roberto Bolaño, albumul a fost încadrat mai simplist în seria "funk, jazz, punk, world" (conform www.discogs.com) sau ”jazz, funk, punk, Afrobeat” (Wikipedia). Alții l-au nuanțat înșiruind mai multe stiluri și derivate: ”punk jazz funk afrobeat blues hip-hop no-wave free-jazz dance psychedelic rock”...ceea ce am considerat eu că-i mai mult decât suficient și provocator pentru stârnirea curiozității. Sigur că se fac paralele și cu debutul, auto-intitulatul ”Melt Yourself Down” (The Leaf Label, 2013) observându-se că vocalistul ”frontman” a schimbat franceza preferând acum engleza, că albumul e mai ”darker” și mai ”heavier”, ”o avalanșă cu fervoare ”trance” a unei explorării muzicale fără relaxare”. Ce precisă incizie făcea alt critic la primul album localizând geografic și temporal sunetul trupei în următoarele metropole: ”Cairo 1957, Koln 1972, New York 1978 și Londra 2013, adică nord și sud, est și vest. Cornurile suflă, tobele vibrează într-un vis cu o febră sufocantă. Primar. Vital”. ”Funk și punk feroce, jazz detonant. Ritmuri pentru a deranja și a rearanja ADNul (!). Toate cele 5 simțuri ne sunt captate de 6 suflete pe 7 continente în 8 cântece. Mesajul lor: ”topește-te coborând (”melt yourself down” cam asta înseamnă) și ridică-te singur (”turn up”), ieși din transă și intră înapoi”.
Liderul Pete Wareham care a studiat îndeaproape muzica nord africană (Egipt, Nubia, etc) zicea într-un interviu recent că ”nevoia de ritm dansant e încă prezentă dar de data asta am fost inspirat de ideea de oraș cosmopolit în care, ca la o prismă întro imaginară refracție inversă, trec tot felul de influențe globale, traducerea, imigrarea, depășirea obstacolelor...și cea mai importantă dintre toate, unitatea umană”.
Mostră în plus că jazzul și muzica în general crează perpetuu punți de legătură...











Melt Yourself Down:
  - Pete Wareham (Saxophone)
  - Kushal Gaya (Vocals) 
  - Shabaka Hutchings (Saxophone) 
  - Tom Skinner (Drums) 
  - Ruth Goller (Bass) 
  - Satin Singh (Percussion)
     + Leafcutter John (electronics/production)

Recomandări, referințe:
* Melt Yourself Down: ”Live At The New Empowering Church” (The Leaf Label, 2014)
* Acoustic Ladyland: ”Skinny Grin” (2006)
* James Chance & Les Contortions: ”Incorrigible!” (2012)
”Incorigibilul” și ”contorsionatul” James Chance/White (**), mai nou cu formula Terminal City, apare invitat întro piesă de pe Acoustic Ladyland: ”Skinny Grin”, astfel e de presupus că a devenit cunoscut în cercul F-IRE Collective de tinerii muzicieni care nu-i știau realizările -unele exclusiv analogice pe casete audio- din perioada post-punk cu Teenage Jesus and the Jerks, The Blacks sau solo.

http://diymag.com/2015/01/29/zun-zun-egui-interview-it-took-us-a-little-while-to-find-our-feet-again

Melt Yourself Down: ”Dot To Dot” și ”The God Of You” (Official Videos):

https://www.youtube.com/watch?v=dHaFvhUe2M0

https://www.youtube.com/watch?v=snQYoSCSxHo


sâmbătă, 16 aprilie 2016

Fumaça Preta („Black Smoke”), The Comet Is Coming, Caterina Palazzi, Robert Stillman, Dave Harrington Group, Trondheim Jazz Orchestra, Kim Myhr & Jenny Hval


* Fumaça Preta („Black Smoke”): „Impuros Fanáticos” (2016)
* Fumaça Preta: „S/T” (2014)
Proiect/grup eclectic al producătorului percuționist portughezo-venezuelian Alex Figuiera stabilit în Olanda cu înregistrări realizate cu amici muzicieni în studioul improvizat din casa sa din Amsterdam. Muzica celor 2 albume exotice contopește „tropicalia, psychedelic rock, fuzz funk, musique concrete, acid house, radiophonic electronics, hair metal, voodoo and African, Brazilian and Latin rhythms, cumbia, etc". Atractivă și „live”, muzica e plină de mesaje incitante transmise într-o manieră puternic declamativă și teatrală de lider.





















* The Comet Is Coming: „Channel The Spirits” (The Leaf, 2016)
Un mix antrenant și infecțios de funk, jazz și rock ajunge pe canalul spiritelor” via satelit cu saxofonistul Shabaka „King” Hutchings (Sons Of Kemet, Melt Yourself Down, etc) în prim-plan, acum în compania duoului Soccer96...un fel de carnaval spațial în tradiția de 60 de ani cât s-au împlinit de la debutul avangardistei formații „cosmice” Arkestra a clasicului Sun Ra din ale cărei formule mai noi Shabaka chiar a făcut sporadic parte în ultimele 2 decade.




* Caterina Palazzi SudoKu KilleR: „Infanticide” (Auand Records, 2015)
Basista italiancă de 34 ani a recidivat la 5 ani de la debutul din 2010 cu 4-tetul ei de rock psihedelic, „noise” și jazz (cu sax, chitară, bas dublu și tobe) printr-un album net superior al cărui titlu inspirat de jocurile de computer logice japoneze are mai multe semnificații și trimiteri: pierderea inocenței copilăriei, anticiparea următorului material inspirat de personajele animate negative -„the bads”- a lui Walt Disney și e totodată o aluzie la celebrul album „Incesticide” al grupului Nirvana.
^ Caterina Palazzi; SudoKu KilleR” (Zone di Musica, 2010)











* Robert Stillman: Rainbow” (Orindal Records, 2016)
Semnatarul -un tânăr multi-instrumentist american din Maine expatriat în East Kent/U.K.- face cam totul pe acest Curcubeu” apărut exclusiv pe vinil de 2 feluri -clear & black”- ca LP de 34 minute și presat în doar câteva sute de exemplare, el cântând la piane, saxofoane, clarinete, tobe, percuții și „field recordings” (As He Walked into the Field”). Influențat de pierderea fiicei sale Ruth (elegiaca Ruthie In May”), Stillman face apel indirect la moștenirea jazzului spiritual marca Alice Coltrane (în sacra temă-titlu centrală și Epilogue”), la minimalismul lui John Adams (Warren Is a Great Car”) și la studiile folk complexe ale lui Harry Partch (Field with Pops”). Soția Anna și cealaltă fiică în viață Romilly apar pe back cover” cu autorul înconjurat de instrumente, albumul fiindu-le lor dedicat în ideea de familie, ca și tradițiilor și libertății de expresie. 


















* Dave Harrington Group: Become Alive” (Other People, 2016)
* Darkside (Nicolas Jaar & Dave Harrington): Psychic” (2013)....Pitchfork: one of the best albums of the decade” (!)
Foarte elegant jazzul acesta cinematic de Big Band condus de un chitarist de 30 ani, cu o electronică plină de finețuri ce colorează mixul de stiluri împrumutând din moștenirea progresivă -Pink Floyd și King Crimson- și de la jazz-rock-ul fusion” de pionierat al unor Tony Williams Lifetime sau John McLaughlin’s Mahavishnu Orchestra (evidentă în Become Alive”)...totul filtrat de scena din Manhattan/Downtown de la finele anilor '90 cu artizanii principali Bill Frisell (All I Can Do”) și John Zorn pe care Dave Harrington dovedește că i-a asimilat. Așteptările erau mari după Psychic” și au fost răsplătite după un hiatus de circa 3 ani de jumătatea duo-ului Darkside de dub, prog rock, electronic dance music & jazz fusion” având un mare impact în 2013, prin fuziunea de stiluri de pe noul album sugerată și de fotografia copertei cu 3 tobogane diferit colorate deversând în aceeași piscină.










Nu insist prea mult la următoarele albume, doar le semnalez la categoria Confirmări” fiind din jazzul de la Edition Records și din cel nordic european de la Hubro, cu o expunere cât-de-cât mai mare în Ro și implicit cu mica lor bază de fani:
* Phronesis: Parallax” (Edition, 2016)
* Per Oddvar Johansen: Let's Dance” (Edition, 2016)
 Album în trio cu liderul P.O.J.: drums, violins, vibraphon, guitras, wood perc, electronics...Helge Lien: piano & Torben Snekkestad: saxes, reed trumpet. Atenție, titlul „Hai la dans” trebuie citit în aceeași cheie ironică la adresa muzicii facile de consum cum era odinioară The Singles Collection”-ul de din 1989 al chitaristului Terje Rypdal!

* Trondheim Jazz Orchestra, Kim Myhr & Jenny Hval: In the End His Voice Will Be the Sound of Paper” (Hubro, 2016)
Titlul vine dintro conversație între chitaristul Kim și vocalista Jenny despre vocea actuală la aproape 75 ani a lui Bob Dylan iar albumul e o combinație între improvizația liberă, minimalismul contemporan marca Morton Feldman, spoken word” și folk-pop. 
Uneori simt că muzica improvizată și abstractă este încercarea disperată de a evita elementele emoționale inerente din muzică. M-am gândit mult la asta când plecam să înregistrăm...” -spunea Kim- „...de aceea mi-am dorit versuri romantice trezind un sentiment de dor. Am vrut să combin în sunet și lirică ceva șarmant și doritor de iubire cu această muzică mai abstractă și fragmentată. Mă interesează vulnerabilitatea și muzica are un grad de vulnerabilitate la un anumit nivel”.



* Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis feat. Damien Sneed and Chorale Le Chateau: The Abyssinian Mass” -2 CD- (Blue Engine, 2016)
Un album mai aparte al trompetistului exponent al jazzului politic corect” de la Lincoln Center, dar mai bine îl las mai spre finalul lunii în preajma Zilei Internaționale a Jazzului (30 aprilie)